Un tablou de Van Gogh evaluat la 6 milioane de dolari, scos la licitaţie la Paris
„Women Mending Nets in the Dunes” este prima pictură de Vincent van Gogh scoasă la licitaţie în Franţa în ultimele două decenii, scrie Mediafax.
Pictura în ulei pe hârtie a fost realizată la începuturile carierei artistului, în aceeaşi perioadă în care a fost creată lucrarea „View of the Sea at Scheveningen” (1882), care a fost furată de mafia italiană din Muzeul Van Gogh din Amsterdam în 2002 şi descoperită la Napoli, în 2016. Recordul de preţ pentru o lucrare de Van Gogh l-a stabilit „Portrait of Dr Gachet”, vândută pentru 82,5 milioane de dolari în 1990.