Ce spune producătorul filmului ”Nu mă atinge-mă”, câştigătorul Ursului de Aur la Berlin

Cea de-a 68-a ediţie a galei Festivalului de Film de la Berlin a avut loc sâmbătă seară şi s-a încheiat prin decernarea marelui premiu, Ursul de Aur, regizoarei Adina Pintilie, recompensată pentru lungmetrajul „Nu mă atinge-mă”.

Filmat pe o perioadă de zece săptămâni, între anii 2015 şi 2017, cu o distribuţie mixtă de actori profesionişti (Tomas Lemarquis, Laura Benson) şi persoane reale, „Nu mă atinge-mă” este o explorare personală care pune sub semnul întrebării ideile preconcepute despre intimitate, ca aspect fundamental al existenţei umane, scrie Mediafax.

• Larry Clark, figură venerată în explorarea subculturilor tinerilor
• Atletul care a spart bariera de gen: Zdeněk Koubek

Adina Pintilie a mai primit, sâmbătă seară, pentru acelaşi film, premiul pentru cel mai bun debut, din partea unui juriu care l-a avut în componenţă şi pe regizorul Călin Peter Netzer, premiat şi el cu Ursul de Aur, în 2013, pentru „Poziţia copilului”.

Întrebată de MEDIAFAX ce înseamnă premiul Ursul de Aur pentru echipa filmului „Nu mă atinge-mă”, producătoarea Bianca Oana a precizat, mai întâi, că Adina Pintilie este prima regizoare din România care primeşte o distincţie atât de importantă la un festival de clasă A.

„Premiul ăsta vine ca o confirmare, practic, că la un film care a avut un proces destul de îndelungat, este în dezvoltare din 2010 şi cred că e foarte important că ne confirmă practic că există deschidere şi există public şi pentru filme care nu sunt mainstream şi care abordează subiecte care ţin foarte mult de umanitate şi de starea în care ne aflăm acum ca şi societate, şi la nivel mondial aş putea spune. Intimitatea este o noţiune fundamentală a omului şi e puţin dezbătută în felul acesta, atât de direct, de cinema”, a spus Bianca Oana.

Important este „să ajungem să comunicăm cu oamenii care văd filmul şi să naştem discuţii pe baza filmului, în primul şi în primul rând”, a adăugat aceasta.

Întrebată dacă se aşteptau să câştige marele premiu, având în vedere reacţiile din timpul festivalului, Bianca Oana a spus: „Au fost recenzii care spuneau că merităm premiul, evident că nu ne-a comunicat nimeni că vedeţi că o să luaţi Ursul de Aur.. A fost o surpriză şi au fost emoţii foarte puternice în primul şi în primul rând, adică şocul, nu ştiu, nu i-aş spune şoc, a fost o emoţie foarte puternică de bucurie şi de uimire, pentru că, da, nu ne aşteptam. Cum să zic, te aştepţi şi nu te aştepţi”.

„Avea sens. Am înţeles că juriul şi-a dorit să sprijine acest film, pentru că filmul spune ceva important pentru oameni în general şi pentru spectatori, şi pentru tipurile de cinema care există”, a mai spus producătoarea.

Întrebată fiind dacă au vorbit deja cu distribuitori externi, Bianca Oana a răspuns afirmativ. „Da, avem distribuţie asigurată încă de dinainte de a primi Ursul. Acum bănuiesc că o să avem şi mai multă. Dar, înainte de a primi Ursul, am avut cinci distribuitori curajoşi care au văzut filmul şi s-au îndrăgostit de el şi au spus «ok, trebuie să arătăm filmul ăsta la noi în ţară, nu ştim cum»”, a spus aceasta, adăugând că detalii în acest sens vor fi anunţate în curând.

Potrivit producătoarei, filmul ar putea fi lansat în cinematografele româneşti spre sfârşitul anului, „în toamnă-iarnă”.

Referitor la discuţiile apărute în presă privind faptul că filmul regizat de Adina Pintilie a fost respins iniţial la concursul de finanţare organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei în 2012, deşi fusese girat de instituţii europene de prestigiu, Bianca Oana a declarat că acest fapt a întârziat procesul de producere destul de mult.

„A fost respins de juriul concursului de scenarii din 2012, la momentul respectiv, într-adevăr, Cristian Mungiu şi alţi cineaşti, printre care îl notez pe Michel Reilhac, preşedintele Arte France Cinema la momentul respectiv, au scris nişte scrisori de susţinere, însă decizia juriului la momentul respectiv a fost finală. Noi am aplicat la următoarea sesiune, care a fost în 2014, în 2013 nu s-a ţinut concurs, şi ne-am calificat pe locul întâi, cu punctaj maxim, şi am primit finanţarea pe care am cerut-o.”, a povestit aceasta.

„Într-adevăr, ne-a împotmolit, pentru că, ca să obţii finanţare în străinătate, trebuie în primul rând să ai finanţare de la tine din ţară. Deci e prima dovadă A fost cu atât mai supărător la momentul respectiv sau scandalos că noi primiserăm finanţare pentru dezvoltare, adică proiectul fusese deja foarte sprijinit de nişte instituţii europene de film pentru a fi dezvoltat. Deci, cumva, CNC-ul nu prea a ţinut cont de chestia asta. Şi Adina Pintilie este o regizoare care a câştigat nişte premii la festivaluri de clasă A, adică , da, pot să zic, e controversată decizia”, a spus Bianca Oana, care a dat ca exemplu faptul că proiectul s-a clasat, în 2011, pe primul loc la concursul de finanţare de la Torino Film Lab, instituţie care oferă granturi pentru dezvoltare şi producţie.

„Şi, da, ne-a ţinut un pic în loc chestia asta, dar într-un final am reuşit. Şi într-un final, când am luat finanţarea de la CNC, atunci s-au deschis şi porţile pentru coproducţia internaţională. Am luat bani din Germania, de la un fond regional, am luat un fond regional din Franţa, Strasbourg, şi am luat CNC-ul bulgar şi, în 2016, şi sprijin pentru coproducţie de la Fondul ceh de film”, a mai spus Bianca Oană.

Aceasta a mai precizat pentru MEDIAFAX că a fost destul de complicat să se găsească finanţare, pentru că este un proiect greu de definit, neputând fi încadrat în nişte tipare, în nişte formule standard.

„Dar important e că filmul ăsta şi-a găsit nişte susţinători care au mers până la capăt cu el şi au fost de acord să gândească un pic în afara normei, ca să reuşim cu filmul şi, ca să mă întorc la prima întrebare, cred că asta a apreciat şi juriul (Berlinalei, n.r.)”, a concluzionat producătoarea.

Referitor la genul filmului, care a fost descris de unii critici de cinema ca fiind docudramă, Bianca Oana a declarat: „E foarte important pentru noi să facem distincţia asta, nu e un film de ficţiune şi nici un documentar şi nici nu aş spune docudramă. Noi ne referim la el ca la un mix între realitate şi ficţiune şi vă spun de ce e important, pentru că Adina a lucrat cu oameni reali, dar a lucrat şi cu actori profesionişti şi a folosit ficţiunea ca un cadru, un pretext practic, pentru a face acest proces de cercetare despre intimitate. Şi atunci nu e nici cal nici măgar. E un gen aparte, pe care îl numim mix între realitate şi ficţiune, un lungmetraj care este un mix între realitate şi ficţiune. La noi, actorii sunt şi ei personaje, nu se joacă pe ei înşişi, ci sunt ei care participă cu regizoarea în acest proces”.

Întrebată fiind dacă se aşteaptă ca filmul, confirmat deja ca un succes artistic, prin premiile primite la Festivalul de la Berlin, să aibe şi succes comercial, producătoarea a răspuns: „Eu sper că premiul ăsta o să ne ajute să avem. Adică să vină oamenii să vadă filmul. Nu mă aştept să fie un public de blockbuster sau, poate, cine ştie, poate va avea, va stârni aceste reacţii şi vor vrea cât mai mulţi oameni să îl vadă”.

Preşedintele juriului Berlinalei, regizorul Tom Tykwer, a declarat, sâmbătă seară, în introducerea câştigătorului premiului Ursul de Aur: „Vrem să decernăm premii nu numai pentru ce poate cinematografia şi pentru locul în care se află, ci şi pentru unde poate ajunge în viitor”.

La conferinţa de presă care a avut loc după gala de la Berlin, Adina Pintilie a spus că nu se aştepta să primească acest premiu. Ea a mai spus că filmul invită spectatorii la empatie şi îi îndeamnă să îşi reevalueze ideile despre tot. Ridică o oglindă în faţa publicului, a mai spus aceasta, potrivit Reuters.

„De aceea cred că, pentru mulţi, acest film s-ar putea să nu fie confortabil, dar, în acelaşi timp vă provocăm pe voi, spectatorii, la dialog”, a mai spus regizoarea.

Filmul scris, regizat şi produs de Adina Pintilie este coprodus de Bianca Oana şi Philippe Avril. Filmul este o coproducţie România / Germania / Cehia/ Bulgaria / Franţa, iar, în 2012, proiectul a fost selecţionat pentru Atelierul secţiunii Cinéfondation de la Festivalul de la Cannes.

În vârstă de 38 de ani, Adina Pintilie a regizat şapte scurtmetraje şi două mediumetraje. Producţiile „Nu te supăra, dar…” (2007) şi „Oxigen/ Oxygen” (2010) au fost prezentate în peste 50 de festivaluri internaţionale, iar scurtmetrajul coregizat cu George Chiper „Balastiera#186” (2007) a fost selectat la Festivalul de film de la Locarno 2008 şi a câştigat premiul al doilea la Festivalul Internaţional de Film de la Miami şi menţiunea specială a Festivalului de la Trieste, în 2009.

La limita dintre ficţiune şi documentar, peliculele sale sunt caracterizate de un stil vizual foarte original, curajul de a experimenta cu limbajul vizual şi o explorare fără compromis a psihicului uman.

Din 2010, Adina Pintilie este şi curatorul Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF).