BNR lansează o monedă specială de argint cu tema „150 de ani de la naşterea lui Ştefan Luchian”
Aversul monedei prezintă imaginile a două lucrări ale pictorului Ştefan Luchian: în prim-plan, pe şevalet, ,,Anemone”, iar în plan secund ,,Fântâna de la Brebu”. Tot pe faţa moneedei apare inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de emisiune „2018”, scrie Mediafax.
Reversul monedei prezintă autoportretul lui Ştefan Luchian, inscripţia „STEFAN LUCHIAN” şi anii între care a trăit pictorul, ,,1868-1916”.
Monedele din argint, ambalate, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint, iar preţul de vânzare, fără TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 375,00 lei.
Monedele din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Ştefan Luchian au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.