Conferinţa „Artişti şi soldaţi în Marele Război” va avea loc Muzeul Naţional de Artă al României cu ocazia Centenarului Marii Uniri
Invitatul manifestării este dr. Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” care va vorbi despre experienţa din apropierea frontului a plasticienilor, aşa cum li se spunea artiştilor în acea vreme, scrie Mediafax.
Conferinţa este organizată în cadrul expoziţiei „Atelier de Front. Artişti români în Marele Război” şi are ca scop dezbaterea unor problematici mai puţin cunoscute publicului, legate de aspecte ale unor vieţi de artist diferite, încărcate de încercări multiple.
Printr-un ordin din 23 iunie 1917, generalul Constantin Prezan a dispus constituirea unui grup de artişti mobilizaţi care să se dedice imortalizării unor scene de pe front ce, mai târziu, să formeze nucleul unui muzeu militar naţional. În acest fel, plasticienii aflaţi în acel moment sub arme erau scoşi din linia de bătaie unde exista riscul de a-şi pierde oricând viaţa, şi utilizaţi mult mai folositor pentru ţară şi pentru anamneza Marelui Război. Din acel colectiv făceau parte pictorii Ştefan Dimitrescu, Ion Theodorescu-Sion, Camil Ressu, Constantin Petrescu-Dragoe, Gh. Ionescu Doru, Remus Troteanu, Horia Boambă, Emilian Lăzărescu, Toma Tomescu şi sculptorii Cornel Medrea, Oscar Han, Dimitrie Măţăuanu, I. Iordănescu, Richard Hette şi Anghel Chiciu. Ei au primit spaţii de lucru în localul Şcolii de Belle-Arte din Iaşi, iar rezultatul eforturilor reunite a fost prezentat în două expoziţii organizate în acel oraş în luna septembrie 1917 şi în primăvara anului următor.
Pe 30 martie 1918 expoziţia a fost intinerată la Chişinău după unirea Basarabiei cu ţara. Fără a fi mobilizat şi fără a se alătura grupului de artişti-militari, pictorul Costin Petrescu s-a aflat şi el la Iaşi, lucrând cu înfrigurare şi realizând pânze de mare forţă, dar şi două caiete cu însemnări despre viaţa din oraşul supraaglomerat de refugiaţii civili din Bucureşti, de soldaţi şi ofiţeri români de toate armele şi gradele, de militari ruşi bolşevizaţi, de membrii guvernului, ai Misiunii Militare Franceze şi o amestecătură pestriţă de aventurieri şi profitori.
Expoziţia-eveniment „Atelier de front. Artişti români în Marele Război”, marchează contribuţia artiştilor la procesul de formare a memoriei colective în legătură cu Primul Război Mondial. Creaţiile unei întregi pleiade de artişti mobilizaţi depun mărturie asupra Marelui Război din perspectiva contemporaneităţii imediate şi participă astfel la scrierea şi conservarea istoriei.