La Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti vor fi premiate cele mai frumoase cărţi din România
„Cele mai frumoase cărţi din România”, proiect cultural destinat designului de carte, îşi desemnează câştigătorii printr-o expoziţie spectacol. Expoziţia este organizată în parteneriat cu Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi şi va fi deschisă până pe 12 noiembrie, scrie Mediafax.
Expoziţia spectacol propune publicului o experienţă interactivă cu cărţile obiect. Vor fi prezentate toate cele 50 de titluri finaliste ale concursului naţional de design de carte. Conceptul evenimentului a fost propus de Adina Paşca, preşedintele Asociaţiei pentru Performanţă şi Cultură, şi dezvoltat de Cătălina Gubandru, artist independent, coregraf/dansator profesionist şi performer.
În cadrul evenimentului vor fi dezvăluite premiile Concursului naţional de design de carte „Cele mai frumoase cărţi din România”, aflat la ediţia a VI-a. Anul acesta au fost înscrise în competiţie 220 de cărţi, iar 10 dintre acestea vor fi premiate miercuri.