Filosoful şi eseistul Mihai Şora la împlinirea a 100 de ani: iubirea trebuie să ne acompanieze viaţa de la început până la sfârşit
Mihai Şora a declarat, sâmbătă seara, la Cluj-Napoca, la o întâlnire organizată în cadrul Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT), că iubirea îmbrăţişează din capul locului întreaga lume, scrie Mediafax.
”Iubirea, în formele ei cele mai diverse, este un lucru care trebuie să ne acompanieze viaţa de la început până la sfârşitul ei. Există în fiecare viaţă atâta lumină cât capacitate dai iubirii. Iubirea îmbrăţişează din capul locului întreaga lume”, a spus Şora.
În cadrul întâlnirii, filosoful a vorbit şi despre Constantin Brâncuşi, căruia i-a vizitat atelierul din Paris de mai multe, ocazii în care sculptorul i-a oferita explicaţii despre lucrările sale.
”Întâlnirile mele cu Brâncuşi sunt lucruri de neuitat pentru mine. Fapt este că am fost primit cu o mare cordialitate şi m-am simţit acasă în atelierul lui pentru că m-a înconjurat cu o mare căldură. Atelierul lui era foarte îngust. Orice fel de obiect care trebuia să fie văzut, era foarte greu să te învârţi în jurul lui, ca să îl vezi din toate părţile, aşa că el avea un fel de roată care se învârtea pe baza unui mecanism electric care era comandat de la distanţa potrivită şi sculptura pe care trebuia să o vezi o punea acolo ca să fie văzută din toate părţile. În timp ce ea se învârtea, el stătea şi îţi spunea la ureche tot ce trebuia să ştii ca să înţelegi, din punct de vedere profesional chiar, sculptura pe care o vedeai”, a spus Mihai Şora.
În cadrul întâlnirii a fost proiectat şi filmul documentar ”Mihai Şora în rolul lui Mihai Şora”, realizat şi prezentat de soţia sa, Luiza Şora.
Mihai Şora s-a născut în 7 noiembrie 1916, la Ianova, judeţul Timiş. A studiat filosofia la Universitatea din Bucureşti (1934 – 1938) iar din 2012 este membru de onoare al Academiei Române.