”O limbă neglijată, o limbă maltratată”. De Ziua Limbii Române, comentariul scriitorului Matei Vişinec îşi păstrează actualitatea
Prin lege, din anul 2013, Ziua Limbii Române este sărbătoriă, anual, la data de 31 august, scrie Mediafax.
Iată comentariul lui Matei Vişniec despre sărbătorita zilei de astăzi: „Uneori, aş spune că până şi limba de astăzi îmi este străină. Dacă eu aş fi preşedinte o zi, aş da o lege pentru apărarea limbii române, care mi se pare maltratată, nu de scriitori, deşi există o generaţie care o maltratează destul de tare cu vulgarităţi inutile, mi se pare că este maltratată, în primul rând, de oamenii politici şi de cei care se adresează sau care vorbesc tot timpul, toată ziua, la radio şi la televiziune.
O limbă neglijată, o limbă maltratată. O limbă în care împrumutăm neologisme inutile uneori. Prescurtăm. Această limbă cred că merită să fie protejată ceva mai mult şi cred că cel mai mare deserviciu pe care îl fac limbii sunt aceşti oameni, în special oamenii politici, care se vor un model, şi care vorbesc cum nu trebuie, iar tinerii cred că e bine şi că pot să-şi permită şi ei aceeaşi naturaleţe. Există această tendinţă de a fi relaxat la televizor şi atunci spui ce-ţi vine, fără să mai ţii cont de gramatică, de o anumită eleganţă.”