„Aurul şi argintul antic al României” vor putea fi admirate la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi
Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” este unică prin valoarea şi importanţa istorică a celor peste 1.000 de artefacte din metale preţioase şi a fost organizată de către Muzeul Naţional de Istorie a României cu contribuţia a 32 de muzee din ţară, printre care se numără şi muzeul gălăţean, informează Mediafax.
Proiectul expoziţional este coordonat de dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al Muzeul Naţional de Istorie a României şi dr. Rodica Oanţă-Marghitu, şef secţie Cabinet Numismatic şi Tezaur Istoric din cadrul acestei instituţii muzeale. Din luna decembrie a anului 2013 şi până în prezent expoziţia a fost itinerată la Timişoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia, Buzău, Craiova, Iaşi, Constanţa, Piatra Neamţ, Suceava, Bârlad.
Piesele ce intră în inventarul expoziţiei au fost descoperite de specialişti de-a lungul ultimilor 200 de ani de evoluţie a arheologiei româneşti şi acoperă o perioadă de aproximativ şase milenii de istorie, începând din neolitic şi până în antichitatea târzie. Adevărate capodopere ale orfevrăriei preistorice şi antice din spaţiul românesc, exponatele care fac parte din proiectul „Aurul şi argintul antic al României” vor oferi publicului vizitator ocazia de a admira evoluţia prelucrării metalelor preţioase de-a lungul a 6000 de ani de istorie.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: