Un portret al lui Mao Zedong, realizat de celebrul Andy Warhol, va fi vândut la licitaţie
Lucrarea a fost estimată la 14 milioane de euro şi va fi scoasă la licitaţie pe fondul apetitului din ce în ce mai mare al colecţionarilor asiatici pentru arta occidentală, relatează Mediafax.
Licitaţia ridică totuşi unele probleme, deoarece expunerea portretelor lui Mao în China este, încă, o chestiune sensibilă.
Un reprezentant al Casei Sotheby’s a declarat, pentru Agenţia France Presse: „Sperăm ca prin această vânzare să nu stârnim discuţii politice; în definitiv vorbim aici despre artă.”
Lucrarea de mari dimensiuni (127 cm pe 107 cm) este descrisă de Sotheby’s ca fiind o capodoperă a lui Warhol (1928-1987).
Andy Warhol a realizat o serie de portrete ale lui Mao în 1972 şi 1973, inspirat de vizita istorică în China a preşedintelui de atunci al Statelor Unite, Richard Nixon.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole.
Omul vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni