Home » Cultură » Un portret al lui Mao Zedong, realizat de celebrul Andy Warhol, va fi vândut la licitaţie

Un portret al lui Mao Zedong, realizat de celebrul Andy Warhol, va fi vândut la licitaţie

Un portret al lui Mao Zedong, realizat de celebrul Andy Warhol, va fi vândut la licitaţie
Publicat: 18.03.2017
Portretul lui Mao, realizat în tehnica serigrafiei de Andy Warhol, în 1973, va fi scos la licitaţie de Sotheby's, la Hong Kong, în luna aprilie.
Lucrarea a fost estimată la 14 milioane de euro şi va fi scoasă la licitaţie pe fondul apetitului din ce în ce mai mare al colecţionarilor asiatici pentru arta occidentală, relatează Mediafax.
 
Licitaţia ridică totuşi unele probleme, deoarece expunerea portretelor lui Mao în China este, încă, o chestiune sensibilă.
 
Un reprezentant al Casei Sotheby’s a declarat, pentru Agenţia France Presse: „Sperăm ca prin această vânzare să nu stârnim discuţii politice; în definitiv vorbim aici despre artă.”
 
Lucrarea de mari dimensiuni (127 cm pe 107 cm) este descrisă de Sotheby’s ca fiind o capodoperă a lui Warhol (1928-1987).
 

Andy Warhol a realizat o serie de portrete ale lui Mao în 1972 şi 1973, inspirat de vizita istorică în China a preşedintelui de atunci al Statelor Unite, Richard Nixon.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole.

În anul 1958, Mao Zedong a ordonat uciderea tuturor vrăbiilor! Motivul a fost unul ilar, dar urmările au fost înspăimântătoare: zeci de milioane de oameni au murit

Omul vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni

Cei mai mari criminali din istoria omenirii. În top apare şi un personaj important din istoria românilor

Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni

 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase