Două lucrări ale artistului român Adrian Ghenie s-au vândut la Christie’s, Londra. Care au fost sumele
Alte două lucrări de Adrian Ghenie, „Self Portrait as Charles Darwin” şi „Memories”, vor fi licitate, miercuri, la Sothebyʼs, relatează Mediafax.
„Self Portrait as Charles Darwin” este o lucrare pictată în 2011, provine dintr-o colecţie particulară şi are un preţ estimat între 2-3 milioane lire sterline. „Memories” a fost pictat în 2007, provine tot dintr-o colecţie particulară, şi este estimat la 350.000 – 550.000 lire sterline.
În luna octombrie 2016, pictorul român a înregistrat un record absolut. Tabloul „Nickelodeon” a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate de casa de licitaţii Christie’s.
Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani. În 2014, tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele unei licitaţii organizate de casa Sotheby’s, la Londra, lucrarea acestuia „The Fake Rothko” fiind adjudecată pentru 1.778.422 de euro (1.426.500 de lire sterline), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti. De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea „The Fake Rothko” era la momentul respectiv de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Provocare bizară: un artist doreşte să stea opt zile în interiorul unui bloc de piatră
Controversatul artist Damien Hirst va construi un oraş întreg în sud-vestul Angliei