Înscrierile la atelierul de scenaristică organizat de Cristina Iacob, regizorul #selfie69 şi scenaristul Tudor Potra se prelungesc până miercuri

06 03. 2017, 14:30

Workshopul de scriere a unui scenariu cinematografic De la idee, la scenariu este susţinut de Tudor Potra, scenarist, regizor şi advertising creative director, unul dintre scenariştii #selfie69, la invitaţia  Asociaţiei Scenariştilor Români (ASCER), fondată de Cristina Iacob, regizorul succesului de public #selfie69 – comedia românească ce a adus un număr record de peste 150.000 de spectatori la cinema. 

Atelierul-curs va avea loc pe o perioadă de şase luni (9 martie – 10 august), în mansarda Cărtureşti Verona, în fiecare joi, de la ora 19:00 la ora 21:00. [Pentru detalii, intraţi aici: http://bit.ly/2maJ9xb.]

Workshopul se adresează celor care de multe ori şi-au spus: “Povestea mea ar fi un film grozav“, dar nu au ştiut de unde să înceapă.

« Nu este atât un curs unde să îţi iei notiţe, ci un atelier în adevăratul sens al cuvântului, unde fiecare să îşi avanseze propriul proiect, să îl pună la punct, să îl dezvolte. Are, bineînţeles, o componentă teoretică, însă este mai mult o şcoală de meserii decât o academie. Mai multă îndrumare decât predare de la catedră », spune Tudor Potra.

« Workshopul acesta înseamnă idei noi, care pot deveni scenarii de film», spune Cristina Iacob. « Scopul nostru este de a aduce împreună scenarişti, regizori şi producători, astfel încât poveştile create aici să aibă o şansă de a deveni filme. Participanţii vor lucra şi vor învăţa să îşi scrie cât mai firesc povestea, să îşi structureze ideile în formatul şi ritmul specifice unui scenariu de lungmetraj, având la final un scenariu de film şi oportunitatea de a ţine un pitch în faţa unui grup de producători şi regizori în căutare de poveşti. Chiar se întamplă! », spune Cristina Iacob.

Cursul-atelier va oferi participanţilor un bagaj teoretic prin care să poată înţelege mai bine fenomenul cinematografic, pentru a putea să propună proiecte cu şanse de succes; să îndrume primii paşi în această profesie, oferindu-le asistenţă profesionistă la fiecare pas al transformării ideii lor originale într-un scenariu de film complet, ce poate oricând să fie susţinut într-un pitch în faţa unui grup de producători şi regizori în căutare de poveşti.  

Fiecare sesiune de două ore conţine o primă parte consacrată unei etape de realizare a unui scenariu (ilustrată cu exemple video din filme importante), urmată de monitorizarea evoluţiei fiecărui proiect individual. Întâlnirile sunt săptămânale, pentru a oferi fiecărui cursant timpul necesar pentru a lucra la proiectul său de scenariu. Evoluţia acestuia este prezentată public şi comentată de colegi şi profesor.

« Din experienţă ştiu că imaginaţia şi creativitatea funcţionează mai bine când sunt în ping pong în grup, într-un brainstorming. Fiecare participant va profita de emulaţia cu ceilalţi, iar concurenţa acolo va deveni pozitivă, pentru că te motivează. Vrem să creem la atelier această ambianţă de ferment creativ », spune profesorul Tudor Potra.

Pentru atelierul De la idee, la scenariu vor fi selectaţi 15 participanţi. Preţul este de 1200 de lei. Cei care doresc să participe îţi pot trimite CV-ul şi o scrisoare de intenţie, la adresa inscrieri@asociatiascenaristilor.ro, până miercuri, 8 martie. Contact: edith.alibec@zazufilm.com / 0757.643.477.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Tainele teatrului de animatie la MTR
 
Cele mai de succes comedii din repetoriul teatrului arădean, la „Săptămâna comediei”
 
Puteţi învăţa tehnicile folosite de actorii de la Hollywood în cadrul atelierului de actorie susţinut de Mihaela Mihuţ şi Cristina Iacob, regizorul filmului ”#Selfie69”
 
Un regizor prezintă piese de teatru cu tema comună „omul în derivă”