Scriitorul Ţepeneag la 80 de ani. Oniricul, cel care sare balconul şi premiatul
Alex Ştefănescu relatează câteva detalii picante din viaţa lui Dumitru Ţepeneag:
”Amestecul de ambiţie şi spirit ludic, specific unui jucător de şah, îl determină să “inventeze”, în colaborare cu Leonid Dimov, un nou curent literar, “onirismul”. Nu este vorba de o aventură estetică reală, ci de un act de teribilism căruia i se calculează dinainte “mutările”, de un joc de-a literatura, notează Mediafax.
Totuşi, prin raportare la literatura convenţională şi previzibilă promovată de regimul comunist, acest răsfăţ estetic capătă semnificaţia unei încercări de insubordonare şi găseşte adepţi: Virgil Mazilescu, Vintilă Ivănceanu, Daniel Turcea, Florin Gabrea, Iulian Neacşu (când va face bilanţul, Dumitru Ţepeneag îi va adăuga pe listă şi pe Sorin Titel, Virgil Tănase şi Emil Brumaru, care se apropie temporar de “grupul oniric”). În 1969, Dumitru Ţepeneag este din nou teribilist în stilul său: sare, de la etajul întâi, peste balustrada scării interioare a Casei Scriitorilor, ca să nu coboare treaptă cu treaptă până la parter ca toţi conformiştii, şi îşi rupe un picior (episodul, mai mult comic decât dramatic, va fi mitologizat de scriitor).”
Dumitru Ţepeneag a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1991, 2001), precum şi cu Premiul Academiei Române, în 1992. În 2008, a primit, la Roma, Premiul Uniunii Latine, care este acordat anual unui artist de limbă neolatină a cărui operă este amplu tradusă şi difuzată în acest spaţiu lingvistic. În 2009, a fost distins cu Opera Omnia cu prilejul Zilelor culturale Poesis, care au marcat împlinirea a 20 de ani de la apariţia revistei din Satu Mare. La Gala Observatorul cultural din aprilie 2013, a obţinut premiul ”Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia. În decembrie 2015, a primit premiul ”Eugen Lovinescu” pentru promovarea limbii şi literaturii române în străinătate, în cadrul Premiilor Muzeului Naţional al Literaturii Române.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: