Astronomul petrecăreţ care a revoluţionat studiul corpurilor cereşti. A rămas fără nas în urma unor contraziceri matematice
Măsurătorile pe care le-a efectuat asupra unei supernove au fost atât de exacte încât steaua a fost denumită ,,Supernova lui Tycho”. De asemenea, observaţiile lui au infirmat credinţele din aceea vreme, conform cărora stelele nu se schimbă.
Născut în nobilimea daneză în 14 noiembrie 1546, Tycho a fost crescut de către unchiul său, Jorgen Brahe. Jorne a murit după ce l-a salvat pe regele Frederic al II-lea al Danemarcei de la înec. O mare parte din averea sa i-a lăsat-o moştenire lui Tycho care, în acel moment, avea 18 ani. Interesul lui Tycho pentru ştiinţă s-a transformat în pasiune. La vârsta de 20 de ani, şi-a pierdut o bucată din nas în urma unui duel provocat de contraziceri matematice.
Brahe a purtat o proteză pentru restul vieţii sale, având unele proteze de aur sau argint pe care le purta la petreceri. Brahe organiza nenumărate petreceri în castelul de pe insula sa privată.
La aceste petreceri participa şi animalul său de companie, un elan care după ce s-a îmbătat cu bere într-o noapte a căzut pe scări şi a murit.
În ultimii ani ai vieţii sale, Tychho s-a mutat în Praga, fiind în slujba regelui Rudolf al II-lea. Acesta a murit la vârsta de 54 de ani, zvonurile susţin că ar fi fost otrăvit de regele Danemarcei.
Sursa: Seeker
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: