Home » Cultură » Camera secretă de pe celebrul Rushmore, muntele preşedinţilor

Camera secretă de pe celebrul Rushmore, muntele preşedinţilor

Camera secretă de pe celebrul Rushmore, muntele preşedinţilor
Publicat: 01.01.2017
Sculpturile colosale ce îi înfăţişează pe cei mai importanţi preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii, cioplite în muntele Rushmore, au devenit o emblemă a SUA (George Washington, primul preşedinte, Thomas Jefferson, al doilea, Abraham Lincoln, al şaisprezecelea şi Theodore Roosevelt, al douăzeci şi şaselea)

Însă, foarte puţini ştiu că pe suprafaţa liniei părului lui Abraham Lincoln se află o uşă, care duce către o cameră a cărei rol iniţial a fost depozitarea unor documente extrem de valoroase ale Statelor Unite.

Pe data de 31 octombrie 1941, după un efort de 14 ani, sculpturile au fost definitivate. Planul iniţial al sculptorului  Gutzon Borglum a fost cel de a include lângă capul lui Washington o inscripţie masivă, cu o dimensiune cuprinsă între 2.400 şi 3.600 care să cuprindă nouă dintre cele mai importante evenimente din istoria Statelor Unite, din perioada cuprinsă între anii 1776 şi 1906. Cu toate acestea, în ciuda dimensiunilor mari, textul nu era vizibil de la distanţe mari, iar această porţiune a fost folosită pentru a se sculpta capul lui Abraham Lincoln. Mai mult, a avut iniţiativa unui depozit în munte care ar putea ascunde unele dintre cele mai importante artefacte şi documente ale SUA, precum Declaraţia de Independenţă. Sculptorul şi-a imaginat o scară ce urcă Muntele Rushmore şi ajunge la o cameră numită Hall of Records.

Această cameră urma să aibă uşi de sticlă, deasupra căreia urma să fie poziţionat un vultur de bronz cu deschiderea aripilor de 1.150 m. De asemenea, o inscripţie scrisă de John Edward Bradley, care a câştigat un concurs naţional sponsorizat de ziarul Hearts, urma să detalieze istoria ţării de la fondare până în momentul construirii Canalului Panama. Dulapuri din bronz şi din sticlă, care trebuiau să se afle în această cameră, urmau să depoziteze acele documente importante.

În luna iulie a anului 1938, muncitorii au început să sculpteze în piatră, pe partea nordică, ceea ce urma să fie acea cameră de o importanţă majoră. Cu toate acestea, după doar un an, guvernul federal, care acoperea întregul cost al acestor construcţii, i-a ordonat lui Borglum să oprească construcţia acestei camere şi să se concentreze asupra definitivării portretelor preşedinţilor.

Sculptorul de 73 de ani a murit în martie 1941, iar fiul său, Lincoln şi-a dat toată silinţa pentru a termina sculpturile celor 4 preşedinţi, iar Hall of Records nu a mai fost niciodată terminată. Însă, pe data de 9 august 1998, 4 generaţii din familia sculptorului s-au adunat în acea cameră rămasă neterminată, iar pe 16 panouri de porţelan au inscipţionat părţi din documente importante precum Declaraţia de Independenţă, biografia sculptorului şi istoria construirii acestui monument. Ulterior, acestea au fost depozitate în cutii de lemn şi de titaniu, coborâte în pământ şi acoperite cu o piatră de granit de 1.200 de kg. Din cauza măsurilor de siguranţă şi de control, vizitatotii nu au acces în acea cameră.

Sursa: History

Citeşte şi:

Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor

John Wilkes Booth

Avea George Washington, primul preşedinte american, dinţi de lemn?

Arborele genealogic al lui George Washington conţine un detaliu care nu ar fi trebuit să iasă la suprafaţă. Ce gest imposibil de acceptat la acea vreme a făcut fiul său – FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce alimente pot face oamenii cei mai fericiți?
Ce alimente pot face oamenii cei mai fericiți?
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Trucul foarte simplu prin care oamenii pot să comunice cu pisicile
Trucul foarte simplu prin care oamenii pot să comunice cu pisicile
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?