Bob Dylan va accepta Pemiul Nobel
Secretarul permanent al Academiei Sara Danius a declarat că Dylan însuşi i-a contactat, spunându-le că „bineînţeles” că va accepta premiul. Artistul a sunat-o pe aceasta marţi seară şi au vorbit timp de 15 minute, potrivit declaraţiei oferite de Sara Danius pentru agenţia suedeză de ştiri TT.
„Vestea primirii premiului Nobel m-a lăsat fără cuvinte. Apreciez foarte mult această onorare”, i-a spus Dylan secretarului permanent, potrivit declaraţiei publicate vineri pe site-ul Academiei. Însă nu s-a stabilit încă dacă artistul va participa la vreun eveniment Nobel organizat la Stockholm în luna decembrie, potrivit lui Sara Danius.
Într-un interviu acordat publicaţiei britanice The Telegraph, întrebat dacă doreşte să participe la ceremonia de premiere din 10 decembrie, Dylan a răspuns: „Absolut”, adăugând „în cazul în care este posibil”.
Sara Danius a asigurat că academia va face „tot posibilul” să aibă un program compatibil cu cel al artistului, în cazul în care acesta doreşte să mearga la Stockholm, informează TT.
Cântăreţul Bob Dylan a primit pe 13 octombrie Premiul Nobel pentru Literatură pe 2016, pentru crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiţii a muzicii americane. Acesta nu a avut nicio reacţie, în primele săptămâni după anunţ. Unii critici, inclusiv un membru al comisiei Premiului Nobel, au interpretat reacţia lui Dylan (sau lipsa de reacţie) drept „nepoliticoasă şi arogantă”.
În cazul în care Dylan va merge în Stockholm pentru ceremonie, nu va fi prima oară când primeşte un premiu de la regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei. În anul 2000, Dylan a primit de la acesta premiul Polar Music.
Citeşte şi:
Se pare că Bob Dylan nu şi-ar fi dorit Premiul Nobel pentru Literatură