Ascensiunea lui Donald Trump, prezisă în 1935
Lewis era alarmat de situaţia care se contura în Statele Unite. Programele sociale liberale ‘New Deal’ creaseră o falsă impresie de optimism pentru Federal Reserve, chiar dacă nu şi pentru milioanele de oameni care stăteau la coadă la cantinele care le ofereau o farfurie cu supă. Cheltuielile guvernamentale au fost reduse şi taxele au crescut. Ca urmare, America a ajuns în recesiune, iar şomajul a crescut cu 5%. Această situaţie a creat condiţii favorabile răspândirii bigotismului, propovăduit de Părintele Charles Coughlin, de Huey Long, William Randolph Hearst şi alţi fanatici. Astfel că în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial, în Madison Square Garden din New York se adunau peste 20.000 de militanţi, la un miting pro-Hitler. Ocazie cu care liderul lor, Fritz Kuhn, stârnea aplauze furibunde, poreclindu-l în batjocură pe preşedintele american „Franklin D. „Rosenfeld”.
Antieroul lui Lewis este demagogul ignorant Berzelius „Buzz” Windrip, care câştigă alegerile din 1936 cu sprijinul milioanelor de alegători sărăciţi şi furioşi. La marşuri, ei duceau pancarte pe care se putea citi: „Suntem pe ajutoare. Vrem să redevenim fiinţe umane. Îl vrem pe Buzz!” Windrip se putea baza pe câţiva campioni din viaţa reală care apar în roman. Unul din aceştia este magnatul presei, William Randolph Hearst. În 1935, cel considerat a fi la baza împingerii SUA în războiul dintre Spania şi America proclama: „Oridecâte ori un american cunoscut este calificat drept fascist, in general puteţi concluziona că acel om este doar un cetăţean devotat care ia poziţie în favoarea americanismului”.
şte continuarea aici.
şte şi:
Există într-adevăr bărbatul alfa? Ar putea fi chiar Donald Trump!
Liderul companiei Amazon se oferă să-l trimită pe Donald Trump în spaţiul cosmic – VIDEO