Spectator despre „#Selfie69″ la Cluj: Surprinde o bucăţică de România contemporană

23 09. 2016, 11:52

La premiera „#Selfie69″ care a avut loc, joi seară, la Cluj-Napoca, au participat, alături de peste 200 de spectatori, actori şi regizorul Cristina Iacob, care şi-au făcut poze şi selfie-uri cu spectatorii şi au dat autografe.

Cristina Iacob a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că nu i-a fost greu să facă un film pentru tineri, pentru că încă simte această generaţie.

„Să lucrez cu actori tineri a fost la fel ca şi cu actorii mari, Maia Morgenstern sau Răzvan Vasilescu, sunt toţi la fel de energici. Viaţa de actor îţi dă tot timpul o dorinţă de a face mai mult în faţa camerei. Am ţinut mult să se identifice actorii cu personajele şi am lucrat cu metodă, cu tehnică pentru fiecare secvenţă în parte, cu doi profesori de la Actors Studio din SUA, ca la carte, cum se lucrează şi în străinătate”, a spus Iacob.

Actorul Dorin Logigan, intrepretul rolului Magi, a declarat şi el că echipa s-a sudat de la primul film „Selfie”, astfel încât filmările la noua peliculă au mers ca unse.

„Aveam un limbaj comun, încredere unii în alţii, un sentiment de creativitate. Rolul meu presupunea să fac trucuri şi m-am ambiţionat şi am repetat noaptea acasă reuşind să le fac eu pe toate. În cadrul filmului am şi improvizat pe alocuri, iar regizorul ne-a lăsat, acolo unde am simţit că puteam schimba replicile”, a afirmat Logigan.

Actriţa Olimpia Melinte, care joacă rolul Roxana, a spus că a avut parte numai de surprize foarte plăcute la ieşirea din cinematografe din partea tinerilor, fiind luată în braţe de mai multe fete care i-au mulţumit.

„Este în film o problemă a vârstei despre care personajul meu vorbeşte, despre cum vrem să fim altfel decât suntem, cum ratăm momente importante din viaţa noastră pentru că vrem să fim cool. Ne petrecem mai mult viaţa în lumea virtuală decât alături de pieteni, iar multe fete mi-au spus că se identifică cu Roxi, iar asta mă bucură pentru că asta înseamnă că mesajul pe care am vrut să îl transmit a ajuns la ele. M-am documentat foarte mult în legătură cu această generaţie, am învăţat multe lucruri, am ascultat muzica pe care o ascultă ei, am căutat să le fur din limbaj, pentru că vorbesc jumătate româneşte, jumătate englezeşte”, a susţinut Olimpia Melinte.

O tânără care a văzut joi seară filmul la Cluj-Napoca a afirmat că a rămas plăcut impresionată de naturaleţea cu care au jucat tinerii actori şi, mai ales, de faptul că şi-a regăsit povestea de dragoste în cadrul peliculei.

„Mi-a plăcut totul, de la dialoguri, la umorul unor replici şi al unor situaţii, la ţinutele fetelor. Povestea lui Roxi parcă era povestea mea de dragoste. Este un film modern, nou, care ar trebui văzut de toţi tinerii din România”, a spus Alexandra.

Dan, un alt spectator al filmului, a apreciat faptul că „#Selfie69″ are de toate, „urmăriri cu maşini prin Bucureşti, împuşcături, umor, suspans, comedie şi dramă, replici savuroase”.

„Cred că are meritul de a surprinde o bucăţică de Românie contemporană, ceea ce nu e puţin lucru. Abia aştept partea a treia, finalul a rămas deschis, lăsând loc pentru o continuare”, a spus Dan.

Cea mai aşteptată comedie a anului, „#Selfie69″ (2016), este sequel-ul succesului de public „#Selfie” (2014), cel mai bine vândut film românesc al anului 2014 şi a fost lansat în cinematografe în 16 septembrie, distribuit de ZAZU Film.

„#Selfie69″ este o super-poveste-de-iubire plină de adrenalină, senzualitate şi umor, dar şi un film care îi va transmite spectatorului Carpe Diem, sau aşa cum spune un personaj al lungmetrajului, Roxi, intrepretat de talentata Olimpia Melinte, „Yolo”.

Universul „#Selfie69″ este unul neaşteptat, plin de adrenalină, umor, emoţie, prietenie şi sensibilitate, pe care spectatorul din sala de cinema îl va îndrăgi.

Din distribuţie fac parte: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) şi Răzvan Vasilescu (NeaCeauşu). Roluri inedite au Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Silvia Busuioc, Marian Râlea, Alex Bogdan, Andrei Huţuleac, Angel Popescu, alături de actori consacraţi sau debutanţi, printre care Maria Dinulescu, Mihaela Mihuţ, Radu Gabriel, Emilian Oprea, RalucaAprodu, Tudor Aaron Istodor, Sergiu Costache, George Piştereanu, Rudi Rosenfeld, Camelia Zorlescu, Con Horgan.

Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Lidia Buble, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Virgil Ianţu, Speak, Codin Maticiuc sunt câţiva dintre invitaţii speciali ai filmului.

Scenariul este semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache şi Tudor Potra, iar imaginea îi aparţine lui Barbu Bălăşoiu. „#Selfie69″ este produs şi distribuit de Zazu Film.