Ce poţi face în acest weekend, unde te poţi distra şi culturaliza
E un weekend plin de festivaluri: Balkanik Festival, unde va fi paranghelie pe ritmuri mişto, Bucharest Music Festival, unde cântă orchestrele şi doamnele cântecului românesc, Corina şi Mirabela, dar şi Bucharest Street Food Festival, unde va fi mare ospăţ şi muzică zurlie, scrie Mediafax.
Citeşte şi Cele mai secrete biblioteci din istorie. Una dintre ele a fost descoperită de un evreu român
Teatru. Spectacolul „În Griviţa”: Pulsul vieţii
”În Griviţa” este un spectacol de teatru imersiv rezultat în urma unei perioade de documentare în care membrii echipei „Scrie despre tine” au fost prezenţi pe Calea Griviţa, luând pulsul vieţii şi încercând să identifice aspectele care definesc viaţa de aici. De la degradarea clădirilor, precaritatea condiţiilor de trai şi excluziunea socială minoritară la legaturi stranse de familie şi poveşti de dragoste, membrii echipei au explorat şi au găsit sunete, dialoguri, poveşti şi frânturi de realitate pe care le vor transforma, îndrumaţi de Emanuele Nargi şi Riccardo Brunetti, într-un spectacol-experienţă. Despre ce va fi spectacolul o spun cel mai bine locuitorii zonei Griviţa: ”Păi, despre neputinţe, sărăcie, lipsuri, copii necăjiţi, despre bordel, diversitate, fete frumoase, vecinătatea cu centrul luxos, despre dragoste, despre turişti, despre baia comună, despre lumea de aici.”
Pagina de Facebook a evenimentului, aici: https://www.facebook.com/events/1720347034897950/.
Balkanik Festival: Paranghelie pe ritmuri mişto
Târg meşteşugăresc şi lunch balcanic. De la muzică ţigănească şi manele pop la electro, ska, şi alte beat-uri de beat-uri. Formaţii: Fanfara Shukar de la Zece Prăjini şi Fanfara Extraterestră. Band of Gypsies, Bollywood Masala Orchestra (pentru prima dată în România), Antwerp Gypsy-Ska Orkestra, Cumbuş Cemaat, Taraf de Haidouks şi Kocani Orkestar, starul muzicii arabe, Omar Souleyman.
Pagina de Facebook a evenimentului, aici: https://www.facebook.com/events/569470533211888/.
Bucharest Music Film Festival în Piaţa Universităţii: Orchestra Simfonică şi doamnele cântecului românesc, Corina Chiriac şi Mirabela Dauer, Camerata Regală şi Orchestra din Viena
După ce a animat Piaţa George Enescu timp de un deceniu, Bucharest Music Film Festival aniversează 11 ani de muzică bună în inima oraşului, în Piaţa Universităţii. Între 9 şi 18 septembrie, operele clasice şi ritmurile contemporane îşi vor da întâlnire pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii.
Din program: Orchestra Simfonică Bucureşti, Ionel Tudor Orchestra împreună cu Mirabela Dauer şi Corina Chiriac, Bucharest Symphonic Pops Orchestra, Camerata Regală dirijată de Constantin Adrian Grigore, Orchestra Naţională Radio sub bagheta dirijorului Cristian Oroşanu, octetul Bucharest Winds, Grupul Vocal Acapella şi Zoli Toth Project. Concertul de încheiere a Bucharest Music Film Festival va fi susţinut de renumita orchestră din Viena, Sinfonietta Wien.
Pagina de Facebook a evenimentului, aici: https://www.facebook.com/events/166382840452875/.
Bucharest Art Film Festival / Film de(spre) artă: Cine-i Constantin Brâncuşi? De ce ne învaţă artistul român să privim?
Festivalul de film de(spre) artă, Bucharest Art Film Festival (BAFF) debutează în 2016 cu o ediţie dedicată lui Constantin Brâncuşi. Obiectivul festivalului este prezentarea celor mai bune filme despre artă şi formele ei.
Pagina de Facebook a evenimentului, aici: https://www.facebook.com/events/653212941504383/.
Târgul Naţional al Mierii: Apicultori, stupărit. Despre oameni şi albine
Evenimentul este dedicat iubitorilor de produse apicole şi celor care apreciază beneficiile produselor stupului. Cei peste 100 de participanţi vor fi prezenţi cu produse apicole româneşti obţinute direct din stupină, suplimente alimentare pe baza produselor stupului, apicosmetice şi alte produse apicole. Târgul Naţional al Mierii se adresează şi celor care se îndeletnicesc cu stupăritul, apicultorilor. Vor fi prezenţi producători de echipamente şi utilaje apicole, produse pentru sănătatea albinelor, dar şi publicaţii de specialitate.
Pagina de Facebook a evenimentului, aici: https://www.facebook.com/events/201338540278532/.
Bucharest Photofest: Bucureştiul vizual
Din 10 septembrie, Bucureştiul va fi mai vizual decât oricând. Începe Bucharest Photofest, cel mai intens festival de fotografie din România. Ediţia de anul acest evidenţiază artiştii şi cultura din Maroc şi Franţa iar temele sunt fotografia comercială şi fotografia fine art. Sony World Photography Awards, cea mai mare competiţie foto din lume, expoziţii dedicate culturii marocane, expoziţia celei mai importante competiţii de fotografie din Ukraina, proiecţiile oficiale ale filmelor HUMAN (regia Yann Arthus-Bertrand), La Quête d’Inspiration sau avanpremiera mondială a documentarului Siwa and Orah, iată numai câteva dintre momentele acestei poveşti vizuale.
Pagina de Facebook a evenimentului, aici: https://www.facebook.com/events/1646918288863999/.
Bucharest Street Food Festival: Rulote cu mâncare, muzică şi festin
Ce poţi mânca la festival? Burgeri, hotdogs, sandwichuri, tacos, burritos, paste, barbeques, îngheţată… Şi, dacă nu consumi carne, stai fără griji: Bucharest Street Food Festival s-a gândit şi la vegani şi vegetarieni. În plus, organizatorii spun că ştiu cât de importantă este hidratarea, aşa că au pregătit o varietate de băuturi răcoritoare şi alcoolice, cât şi cafea care să dea energie oamenilor să mai mânânce ce le face cu ochiul.
Music line-up: Nouvelle Vague, Dub Pistols, Jaya The Cat, Ziggi Recado, Audio Bullys, Golan, Şuie Paparude, Coma, Fantome, Argatu, Fraţii Grime, Cred că sunt extraterestru, Subcarpaţi, Macanache & The Putreds, Otherside, Helen, Timpuri Noi, Gojira & Planet H, Vlad Dobrescu (DJ set).
Pagina de Facebook a evenimentului, aici: https://www.facebook.com/events/856546054454993/.