Comedia #Selfie69, în avanpremieră miercuri şi sâmbătă, la Grand Cinema & More

06 09. 2016, 16:59

Supradoza de comedie #selfie69, cea de-a doua parte a poveştii cu cel mai mare succes românesc de box-office în 2014, ajunge în avanpremieră la Bucureşti miercurea aceasta, 7 septembrie, şi sâmbătă, 10 septembrie, la Grand Cinema & More.

La spectacolul de sâmbătă, fanii fenomenului #selfie vor avea ocazia să îi întâlnească pe regizorul Cristina Iacob şi pe actorii Olimpia Melinte, Vlad Logigan, Crina Semciuc, Levent Sali, Flavia Hojda şi Alex Călin, de la ora 20.00.

Miercuri, filmul va rula de la orele 13:40, 18:30 şi 21:05.

Pentru spectacolele #selfie69 de la Grand Cinema & More, bilete pot fi cumpărate de aici:

http://grandentertainment.ro/grand-cinema-more/filme/selfie-69#day0709

Filmul va intra în cinematografele din toată ţara în 16 septembrie.

Trailerul filmului: Facebook link | YouTube link

Indecent de romantic şi feelingos de sexy, #selfie69 (2016) este sequel-ul succesului de public #selfie (2014), cel mai bine vândut film românesc al anului 2014 şi va fi lansat în cinematografe în 16 septembrie, distribuit de ZAZU Film.

După aventura din #selfie, de dinainte de bacalaureat, #selfie69 spulberă mitul urban potrivit căruia căsnicia nu aduce fericirea… Ba dimpotrivă! Dar, pentru a ajunge la această concluzie, cele trei graţii bune şi nebune din #selfie, Roxi (Olimpia Melinte), Yasmine (Crina Semciuc) şi Ana (Flavia Hojda) trebuie să treacă prin capcanele, tentaţiile şi pericolele ce apar în urma unui pariu total ”prăjit”, ce devine viral pe facebook: care dintre ele se marită prima în trei zile?! Aşa că, plecate-de-acasă, atât la propriu cât şi la figurat, ele caută cu înverşunare inelul mult visat de fiecare mireasă latentă. După câteva preludii şi tentative absolut imprevizibile, cele trei vor descoperi iubirea acolo unde nici nu se aşteptau!

Din distribuţie fac parte: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) şi Răzvan Vasilescu (Nea Ceauşu). Roluri inedite au Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Silvia Busuioc, Marian Râlea, Alex Bogdan, Andrei Huţuleac, alături de actori consacraţi sau debutanţi, printre care Maria Dinulescu, Mihaela Mihuţ, Radu Gabriel, Emilian Oprea, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Sergiu Costache, George Piştereanu, Rudi Rosenfeld, Camelia Zorlescu, Con Horgan. Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Lidia Buble, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Virgil Ianţu, Speak, Codin Maticiuc sunt câţiva dintre invitaţii speciali ai filmului.

Scenariul este semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache şi Tudor Potra, iar imaginea îi aparţine lui Barbu Bălăşoiu. #selfie69 este produs si distribuit de Zazu Film.