Arthur Hiller, regizorul peliculei ”Love Story”, a murit

18 08. 2016, 16:00

Versatilul şi prolificul regizor canadian de filme Arthur Hiller, a cărui dramă-sentimentală „Love Story”, unul dintre cele mai de succes filme din anii ’70, în care joacă Ali MacGraw şi Ryan O’Neal, a murit la vârsta de 92 de ani, miercuri, a anunţat Academia de Film şi Ştiinţe, potrivit Reuters.

Hiller, a cărui muncă include şi colaborări cu dramaturgii Neil Simon şi Paddy Chayefsky, a murit din cauze naturale, în Los Angeles, potrivit Academiei.

Regizorul a fost preşedintele Academiei, care găzduieşte ceremonia anuală de decernare a premiilor Oscar, din 1993 până în 1997. Actualul preşedinte, Cheryl Boone Isaacs, a declarat că organizaţia este „profund întristată” de trecerea în nefiinţă a lui Hiller.

Hiller a regizat peste 30 de filme în intervalul 1957 – 2006, acoperind mai multe genuri, printre care comedii, drame, poveşti de război, satire şi muzicaluri. A fost mentorul a 5 actori – O’Neal, MacGraw, George C. Scott, Maximilian Schell şi John Marley – pe care i-a ghidat spre prestaţii demne de premiile Oscar.

Filmele lui au fost nominalizate la 15 Premii ale Academiei, reuşind să câştige două trofee. Comedia „Silver Streak” a marcat prima colaborare pe ecran a actorilor Gene Wilder şi Richard Pryor, devenind în scurt timp un hit la box office, în 1976.

Hiller a colaborat, de asemenea, cu Chayefsky la două filme – comedia anti-război „The Americanization of Emily/ Americanizarea lui Emily” (1964), în care joacă James Garner şi Julie Andrews, şi satira întunecată „The Hospital/ Spitalul” (1971), în care joacă Scott.

Şi-a adunat forţele alături de Simon pentru comediile „The Out of Towners” (1970), cu Jack Lemmon, şi „Plaza Suite/ Apartament la Hotelul Plaza” (1971) cu Walter Matthau.

„Love Story/ Poveste de Dragoste”, cel mai mare succes al lui Arthur, a primit 7 nominalizări la Premiile Academiei Americane de Film, inclusiv la categoria cel mai bun film şi cel mai bun regizor. A câştigat numai un Oscar, pentru cel mai bun scor original, întrucât pelicula „Patton”, în care a jucat Scott, a reuşit să câştige cele mai multe trofee.

În „Love Story” este vorba despre o poveste de iubire cu deznodământ nefericit între privilegiatul Oliver (O’Neal) şi Jennifer (MacGraw), care face parte din clasa muncitoare. Filmul conţine cea mai faimoasă replică dintr-un film al anilor ’70: „Love means never having to say you’re sorry/ Dragostea înseamnă să nu fie niciodată nevoie să spui „Îmi pare rău””.

Celebra replică a fost rostită de două ori în timpul filmului: O dată de MacGraw către O’Neal, apoi la sfârşitul filmului de O’Neal către tatăl său, interpretat de Ray Milland.

În urma lui Hiller au rămas fiica sa, Erica Hiller Carpenter, fiul său, Henryk, şi cinci nepoţi. Gwen Hiller, soţia lui timp de 68 de ani, a murit în luna iunie.

Sursa: Mediafax