O gravură veche de câteva secole, considerată pierdută, cumpărată cu câţiva euro dintr-un târg de vechituri – FOTO
Un muzeu de artă din Germania a intrat în posesia unei gravuri a artistului renascentist Albrecht Durer, dispărută în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, gravura fiind donată de un bărbat care a găsit-o la un târg de vechituri şi aflându-se într-o stare foarte bună de conservare, potrivit BBC.
Citeşte şi Viaţa Reginei Ana în imagini. Fotografii inedite ce surprind momente emoţionante ale Familiei Regale
Gravura, intitulată „Mary Crowned by an Angel/ Maria încoronată de un înger” a fost cumpărată cu câţiva euro dintr-un oraş din estul oraşului francez Sarrebourg. Cumpărătorul a văzut marcajul Stuttgart Staatsgalerie şi a decis să doneze gravura, în urmă cu câteva zile.
„Bărbatul s-a deplasat personal cu soţia sa pentru a returna gravura”, a declarat un purtător de cuvânt al muzeului pentru agenţia de presă AFP.
Gravura realizată în cupru, care a dispărut încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost ţinută multă vreme împachetată, ceea ce a dus la buna prezervare a acesteia, a declarat Anette Frankenberger, reprezentat al muzeului.
Aceasta a declarat că muzeul nu a decis până la această oră cum o va expune: „Trebuie să găsim contextul potrivit în care să o încadrăm „, a mai declarat aceasta pentru AFP.
Albrecht Dürer, născut în 1471, a fost un pictor şi un gravor de marcă care a introdus arta Renaşterii în Germania şi în Nordul Europei.
Sursa: Mediafax