Până de curând, se credea că tehnologia obţinerii apei din vaporii existenţi în aer este relativ recentă. În anul 1900, inginerul rus Friedrich Zibold părea să demonstreze, însă, contrariul, descoperind ceea ce el credea că este un sistem antic grecesc care funcţionează după acest principiu în vechiul oraş Theodosia, astăzi Feodosia, din Crimeea.
Zibold se ocupa de îngrijirea pădurilor din Crimeea, în momentul în care a descoperit 13 stâlpi de piatră, fiecare având 10 metri înălţime. În jurul acestor structuri, inginerul a identificat fragmentele unor ţevi de teracotă care făceau legătura cu rezervoarele de apă şi fântânile din oraş. Specialistul a presupus atunci că sistemul era folosit pentru a capta vapori de apă din atmosferă şi a-i transforma în apă lichidă.
Pentru a-şi testa teoria, inginerul şi-a construit propriul sistem, în vârful muntelui Tepe-Oba de lângă Theodosia. ,,Condensatorul” său avea, însă, doar 6 metri înălţime şi un diametru de 8 metri. În jurul structurii, Zibold a construit un sistem de ţevi având un diametru total de 20 de metri. Deşi mecanismul pe care l-a proiectat a funcţionat perfect până în anul 1915, specialistul avea să afle că structura pe care a descoperit-o iniţial nu era, sub nicio formă, ceea ce credea el, ci rămăşiţele unor tumuli funerari realizaţi în Preistorie.
Modelul de ,,condensator” proiectat de Friedrich Zibold (Foto:amusingplanet.com)
Deşi descoperirea făcută la începutul secolului trecut nu fost cea la care se aşteptau oamenii de ştiinţă, ideea lui Friedrich Zibold de a copia modelul ,,condesatorului” antic a rămas, totuşi, o sursă de inspiraţie pentru inventatorii ce aveau să îi urmeze inginerului rus. Unul dintre aceştia, belgianul Achille Knapen, a reuşit să construiască între 1930 şi 1931, în vârful unui deal din regiunea franceză Trans-en-Provence o structură similară cu cea realizată în anul 1900.
Sistemul inventat de Knapen a fost denumit ,,Puit Aerien”, avea o înălţime maximă de 14 metri şi ziduri de piatră groase de aproximativ 3 metri. În interiorul acestora erau realizate orificii prin care intra aerul cald din timpul zilei. În timpul nopţii, temperatura din interiorul turnului scădea, aerul condesa şi, astfel, apa lichidă ce se forma putea curge de-a lungul unei ţevi aflate în zona centrală a structurii. Spre dezamăgirea inginerului belgian, invenţia sa nu a fost eficientă, deoarece producea doar câţiva litri de apă pe zi şi nu 30 – 40.000, aşa cum era plănuit iniţial. Într-un final, proiectul a fost abandonat.
Modelul de ,,condensator” conceput de Achille Knapen (Foto:amusingplanet.com/visitvar.fr)
De-abia la sfârşitul secolului trecut, inginerii au început să înţeleagă mai bine sistemele de tipul celui creat de Friedrich Zibold, demonstrând faptul că atât acesta, cât şi cel creat de Achille Knapen trebuiau să fie realizate la scară mult mai mică, pentru a permite condesarea mult mai rapidă a vaporilor de apă în interiorul construcţiilor. În ţări precum Chile, Peru sau India au fost deja puse în funcţiune mecanisme care funcţionează după principii similare cu acesta.
Sursa: amusingplanet.com
Vă mai recomandăm şi: ”Parcul Monştrilor”, grădina bizară unde sculpturile înfricoşătoare surprind vizitatorii – GALERIE FOTO