Cronica festivalului Electric Castle. Viralul lui Banu

21 07. 2016, 13:00
Electric Castel a patra oară, a doua pentru mine. Încă un headliner pe care trebuia să-l văd: Bring Me The Horizon. După Prodigy în 2015. Am fost cu invitaţie, s-au dat multe pe filiera organizator–clienţi–agenţii–bloggeri–jurnalişti–atârnători. Nu contează, noi toţi să ne simţim bine. 
 
Am plecat vineri „dimineaţă” la 13:00. Voiam să văd Enter Shikari neapărat şi -poate, poate- prindeam şi Dilated Peoples. Şi -poate, poate- prindeam şi De Staat (vă recomand „Witch Doctor” pe Youtube că să înţelegeţi ce fac băieţii la concerte).
Ne-am (eu şi prietenii mei) oprit la magazine de bricolaj din Militari. Ştiam că va ploua, ştiam că nu vom fi pregătiţi. Era o situaţie „ori acum, ori 50 de lei pelerina la negru”. Am luat galbene, la 15 lei. Ne-au ţinut două zile, apoi am dat 45 de lei în Bonţida. Înapoi la vineri, am ajuns la fix 21:08, la Enter Shikari, pe a treia piesă. Piticu de la trupa Coma ne-a lăsat la scenă şi a plecat la hotel că să-şi lase sculele. Ni s-a spus să nu lăsăm maşină cu scule în parcare, chiar dacă e păzită zona. 
 
Shikari la main stage, spectacol, lume mişto, sunet cristal, un basist dus cu pluta prin mulţime. A început şi ploaia la final, las’ că se opreşte! Şi s-a oprit: duminică la 07AM! 
 
Înapoi la vineri după Shikari. Am vâslit prin ploaie, pământul era deja coca, am dat 16 lei  pe o Cuba Libre şi am început să dăm târcoale pe întuneric, frig şi ud. Mişto, lume marfă şi de calitate, prieteni la grămadă. Ca să înţelegeţi, ca să fie bine: festivalul ăsta e foaaarte mare, are mai multe scene şi mai mulţi sponsori care fac activări pe suprafeţe mari. Adică sponsorii ăştia te cheamă  la ei în cort / stand / cupolă şi îţi dau nişte „jucării”, tu stai la ei în „casă”, te distrezi, pleci cu o amintire drăguţă, iar ei câştigă un client (teoretic). Aşa funcţionează treaba. Deci, recapitulare: multe hectare, multe scene pentru mulţi artişti, multe locuri de distracţie pentru mulţi oameni, un food court cu burgeri, cartofi, veggie şi peste tot în festival chioşcuri cu băuturi. Aceleaşi. Numai ale sponsorilor, să fie clar! 
 
Am stat până pe la 3AM în prima noapte, eram obosiţi de pe drum şi am plecat în Gherla, la cazarea-pomană pentru invitaţi. Ok şi atât. 

Citeşte continuarea articolului pe mediafax.ro

Vă mai recomandăm şi: VIRALUL LUI BANU: Prince cânta la 20 de instrumente. Avea 1,50 şi gagici marfă. Omagiul lui Adam Levine – VIDEO

                                            Festivalul gotic din Leipzig (FOTO)

                                            Uimitorul festival de sculptura in gheata & zapada (FOTO)