Home » Cultură » “Moving Van Gogh”, expoziţie inedită la Castelul Cantacuzino din Buşteni

“Moving Van Gogh”, expoziţie inedită la Castelul Cantacuzino din Buşteni

Publicat: 18.07.2016
La Castelul Cantacuzino din Buşteni a fost vernisată, vineri, expoziţia “Moving Van Gogh”, o expoziţie de heliogravuri ale celebrului pictor care va fi deschisă până în luna octombrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit organizatorilor, a fost expusă pentru prima oară publicului din România o colecţie rară de heliogravuri cu desene ale pictorului Vincent Van Gogh. Sunt 40 de astfel de lucrări expuse în două săli.

“Pentru noi este unul dintre cele mai reuşite proiecte, pentru că am reuşit să aducem pentru prima dată, cumva să transformăm Castelul Cantacuzino dintr-un loc istoric acum îmbogăţit cu foarte multă artă. Ideea a pornit de la o serie de heliogravuri realizate în 1892, o colecţie veche, rară, realizată în Olanda. Am observat aceste heliogravuri, ni s-au părut interesante şi am vrut să facem ceva ce nu s-a realizat până acum în Romania, pentru Van Gogh”, a declarat Mihaela Cristea, art manager.

Turiştii păşesc prima oară în lumea lui Vincent Van Gogh la etajul castelului, în galeria de artă, unde sunt două săli amenajate pentru expunerea heliogravurilor. Acestea sunt realizate în alb şi negru şi unele dintre ele au reprezentat schiţele unor tablouri devenite ulterior celebre. Apoi, turiştii au parte de o altă surpriză: sălile interactive.

Foto:telegrama.ro

“Toate lucrările care au fost aduse provin din Germania, iar operele interactive au fost realizate de companii din România. Am făcut o expoziţie în care am combinat ceea ce înseamnă modern, tehnologie şi clasic. Astfel, expoziţia se desfăşoară pe două planuri. În primul rând, avem ocazia să vedem partea clasică a artistului, în care observăm heliogravurile şi apoi îl descoperim în lumea lui colorată – sălile interactive debordează de cromatică“, a mai precizat Mihaela Cristea, art manager.

Potrivit organizatorilor, în partea interactivă, sunt amenajate trei săli, peste 300 de flori ale soarelui sunt animate şi “dansează” pe podea, în ritmul paşilor vizitatorilor. Apoi, a fost montată şi o hologramă a lui Vicent Van Gogh, iar stelele, cerul şi vârtejurile din opera “Starry Night” oferă un spectacol fascinant în sala special creată pentru această lucrare.

Aceasta este cea de-a patra expoziţie importantă de artă realizată la Castelul Cantacuzino.

Citeşte continuarea articolului pe mediafax.ro

Vă mai recomandăm şi: ”Parcul Monştrilor”, grădina bizară unde sculpturile înfricoşătoare surprind vizitatorii – GALERIE FOTO

                                             Cum arată primul camping de lux din România şi ce servicii oferă – FOTO

                                             Patru români vor intra în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung „maraton” de padel

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?