Expoziţia permanentă a Muzeului Ţăranului Român se închide

23 06. 2016, 14:00
Muzeul Ţăranului îi aşteaptă în continuare pe vizitatori, până pe 3 iulie 2016 inclusiv, de marţi până duminică, între orele 10 şi 18, iar, pentru că este vacanţă, copiii au intrarea liberă.
 
De asemenea, din iulie, Atelierului de creativitate îi aşteaptă pe cei mici cu un program special pentru vacanţa de vară.
 
Rămân deschise sălile pentru expoziţii temporare: Sala Tancred Bănăţeanu, Sala Foaier, Sala Librărie şi Sala Acvariu, dar şi Galeria de Artă Ţărănescă, în care funcţionează magazinul Muzeului.
 
Cinefilii sunt aşteptaţi, în continuare, cu multe filme de artă şi documentare la Cinema Muzeul Ţăranului (din Studioul Horia Bernea).
 
Muzeul Naţional al Ţăranului Român a intrat în proces de consolidare şi restaurare, la sfârşitul lunii ianuarie. La 21 ianuarie, directorul muzeului a precizat că restaurarea va dura 18 luni pentru toate cele trei corpuri ale clădirii, iar expoziţiile vor putea fi reconstituite abia după şase luni de la încheierea lucrărilor.
 
Sursa: mediafax.ro
 
 
                                             Filmul românesc recomandat de celebrul Tom Hanks: ”Trebuie să vedeţi acest film” – VIDEO
 
                                             Sophia Loren: Aş juca într-un film al unui regizor român