Motivul pentru care Steaua lui Muhammad Ali de pe Walk of Fame este unică

06 06. 2016, 17:30

Ca o unică excepţie, Steaua Celebrităţii pe care a primit-o boxerul a fost amplasată pe un perete, în loc să fie turnată pe aleea din faţa complexului Kodak Theater.

Motivul? Fostul campion mondial, în vârstă de 59 de ani la acea dată, a declarat atunci că nu îşi doreşte ca numele lui să fie „călcat în picioare de oameni care nu au vreo formă de respect” pentru el.

„Port numele preiubitului nostru Profet Mohammad (pacea fie cu El) şi nu pot permite oamenilor să păşească peste numele Său”, a declarat Muhammad Ali. Boxerul a devenit, astfel, singura celebritate a cărei Stea nu este pe aleea propriu-zisă, ci atârnă pe un perete lateral.

Campionul a primit Steaua Celebrităţii după ce comitetul de specialitate care se ocupă de evaluarea modului în care este acordată această formă de recunoaştere a stabilit că boxul poate fi considerat o formă de „performanţă artistică live”, cu o contribuţie la industria mondială de entertainment.

Pe Hollywood Walk of Fame se găsesc mai mult de 2.500 de Stele încorporate în trotuarele a 15 străzi din zona Hollywoof Boulevard şi a trei străzi de pe Vine Street, în statul California.

Legendarul pugilist Muhammad Ali a încetat din viaţă în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 74 de ani după ce joi, 2 iunie, fusese internat într-un spital din Phoenix cu probleme respiratorii, anunţă CNN. Timp de mai bine de 30 de ani Ali s-a luptat cu boala Parkinson, motiv pentru care apariţiile sale publice au fost destul de rare.

Sursa: gandul.info

Vă mai recomandăm şi: A murit Muhammad Ali – VIDEO

                                            Muhammad Ali: geniul din ringul de box

                                            Un Muhammad Ali realizat din saci de box (VIDEO)