CANNES 2016: Regizorul român Bogdan Mirică câştigă premiul criticilor de film (FIPRESCI) pentru „Câini” – VIDEO
Lungmetrajul „Toni Edermann” regizat de Maren Ade, care spune povestea unui tată ce face o vizită surpriză fiicei sale, cu Ada Solomon printre coproducători, se află în selecţia oficială a celei de-a 69-a ediţii a Festivalului de la Cannes.
Filmul aduce o tuşă nemţească la Cannes prin regia lui Maren Ade, una dintre cele trei regizoare cu pelicule înscrise în competiţie. Peter Simonischek joacă rolul masculin principal al filmului, Winfried/ Toni, care dă şi numele peliculei. Lungmetrajul surprinde povestea unui tată ce programează o vizită neaşteptată fiicei sale care lucrează în România, în Bucureşti.
Fără să-i dea vreun avertisment, Winfried, 65 de ani, este de părere că fiica sa, Ines, 37 de ani, şi-a pierdut simţul umorului şi decide să o suprindă cu diferite farse poznaşe şi glume, însă totul ia o turnură neaşteptată.
În film mai joacă alături de Peter Simonischek, Sandra Hüller (rolul Ines, fiica lui Toni), Ingrid Burkhard (Annegret), dar şi o serie de actori români între care Alexandru Papadopol (rolul lui Dascălu), Vlad Ivanov (Illiescu), Ingrid Bisu (Anca), Radu Banzaru (Bogdan), Miriam Rizea (Flora) precum şi Cosmin Padureanu, Manuela Ciucur (Frau Rodica), Luana Stoica (secretara lui Iliescu), Victoria Cocias (Flavia).
Maren Ade are 39 de ani şi s-a născut în Karlsruhe, Germania. Aceasta este producător şi regizor de film, cunoscută pentru filme precum „Everyone Else” (2009) (care a şi primit în acelaşi an Ursul de Argint pentru Cel mai bun film la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin), „The Forest for the Trees” (2003) şi „Tabu” (2012). „Toni Erdmann”, cel mai recent film al lui Maren Ade este scris de regizoare fiind o coproducţie Germania-Austria-România şi va fi lansat în mai, la Festivalul de la Cannes.
Filmul este produs de Maren Ade, Jonas Dornbach, Janine Jackowski. Ada Solomon alături de Antonin Svoboda şi Bruno Wagner fiind coproducătorii lungmetrajului. De asemenea, „Toni Edrmann” este produs de casele de film Komplizen Film, Coop99 Filmproduktion şi Hi Film Productions.
Celelalte regizoare cu filme înscrise în competiţia de la Cannes sunt britanica Andrea Arnold cu “American Honey”, centrat pe povestea unei adolescente în căutarea visului american, din distribuţie făcând parte şi actorul Shia LaBeouf. De asemenea, în selecţia oficială este şi franţuzoaica Nicole Garcia, cu pelicula “From the Land of the Moon”/ „Mal de Pierres” , din distribuţie figurând Marion Cotillard care interpretează rolul lui Gabrielle, filmul fiind o adaptare a romanului omonim („Mal di Pietre”) scris de Milena Agus.
Citeşte continuarea pe mediafax.ro
Vă mai recomandăm şi: China va cheltui un miliard de dolari pentru a crea un oraş al filmului în stil franţuzesc şi un festival similar cu cel de la Cannes
Rusia va organiza o „alternativă” la un prestigios la Festival de Film
Comisia Europeana va infiinta o retea europeana de televiziune