INTERVIU Jim Baggott: ”Particula lui Dumnezeu trebuia să se cheme «The Goddamn Particle».Afurisită Particulă!”

Jim Baggott are ochelari de soare Ray Ban. Se apară de fotonii din Bucureşti. Cu „forţa de atracţie” a gentleman-ului englez. El scrie despre fizică. Acceleraţi-vă particulele! Scrie pe înţelesul tuturor. Ce-i aia “The God Particle”? Jim a zis că trebuia să se numească: “The Goddamn Particle”.Voi ştiţi?

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Am aflat povestea “Particulei lui Dumnezeu” pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu. L-am rugat pe Jim Baggott, autor de cărţi de istoria şi filosofia ştiinţei, să ne spună ce-i Bosonul Higgs. Ca şi cum ar vorbi cu nişte proşti. În materie de fizică modernă, mulţi sunt neştiutorii. Adică nu prea ştim ce înseamnă, nu pricepem o iotă de multe ori. Sau ştie cineva? Fericiţi cei care ştiu. „The Higgs Boson For Dummies, I beg you, Sir!” (L-am rugat pe Jim Baggott, explicaţi Bosonul pentru proşti, vă rog!). „Închipuiţi-vă un om care înoată în melasă”, a răspuns. How kind of you! (Ce drăguţ din partea fizicianului să facă o metaforă cât să-nţelegem şi noi!) Da, asta ne putem imagina cu toţii.

Uite care-i faza cu Bosonul, Particula lui Dumnezeu:

„Analogia pentru bosonul Higgs este câmpul Higgs. Câmpul Higgs e ceva care ne înconjoară, trece prin noi, e peste tot în Univers. Este un câmp cuantic. Când interacţionează, când se ciocneşte de particule creează masă, oferă particulelor masa. Probabil cea mai bună manieră să ne imaginăm această interacţiune este că particulele sunt împlântate în câmp, sunt lipite, prinse acolo. Ne putem imagina că particula e un om care înoată prin melasă şi viteza îi este încetinită. La fel, particula primeşte masă în câmpul Higgs”, a spus Baggott în interviul pentru MEDIAFAX.

Mai jos, interviul magic & über cool cu Jim Baggott, în care aflăm ce-i Particula lui Dumnezeu, de ce seamănă Realitatea cu Povestea lui Alice in Wonderland, ce-i Bomba Atomică. Jim ne-a povestit că Papa de la Roma are o echipă de Fizicieni. Tot din interviu aflăm cum l-a clonat fizicianul ticălos Joseph Mengele pe Hitler şi de ce lui Hitler nu-i plac Băieţii din Brazilia. Mai mult, Jim ne spune cine are capul mai mare, Neanderthalul sau Homo Sapiens. Ştiaţi că: Acum 13,5 – 13, 8 miliarde de ani a apărut viaţa pe Pâmânt? Sau: „Dacă dinozaurii ar fi fost anihilaţi acum 66 de milioane de ani de un asteroid, oamenii n-ar mai fi existat.”, spune Jim Baggott.

Jim Baggott a destăinuit: Ştiţi cum trebuia să se numească “Particula lui Dumnezeu” / “The God Particle”. “The Goddamn Particle”. “Afurisita de Particulă, am descoperit-o, Evrika”, au zic fizicienii de la CERN, când au descoperit particula, la Geneva. A fost exclamaţia lor emfatică, după ani şi ani de cercetare & experimentare. La fel ca Arhimede, care a urlat „Evrika!”, atunci când a descoperit o modalitate de calcul foarte precisă pentru volumul corpurilor de forme neregulate, o problemă ce părea de nerezolvat la acea vreme. Legenda spune că emoţia pe care i-a produs-o revelaţia sa a fost aşa de puternică, încât Arhimede ar fi ieşit imediat din baie direct pe străzile Siracuzei, gol-puşcă, pentru a le comunica tuturor descoperirea. La CERN, în 2012 s-a strigat „Oh, The Goddamn Particle!”.

Vara anului 2012. Cine-i „Creatorul” Materiei? Bosonul. “The Goddamn Particle”. De la gaşca Homo Sapiens Sapiens care a tradus & îngrijit cartea lui Jim la Editura Humanitas, aflăm aşa:

La marele accelerator de particule de lângă Geneva a fost descoperit bosonul Higgs. Existenţa particulei a fost prezisă cu o jumătate de secol în urmă. Evenimentul a creat mare vâlvă, mai ales că bosonul Higgs devenise celebru: Era „particula lui Dumnezeu“.

Bosonul explica felul în care particulele de materie dobândeau masă, era privit ca un „creator“ al materiei. Miza reală a descoperirii era confirmarea şi completarea Modelului Standard, cel care descrie sistematic ansamblul particulelor cunoscute, pe baza teoriilor actuale din fizică.

Dar Model Standard? Ce înseamnă? Spune-mi, fizicianule, să pricep şi eu. 1 şi cu 1 fac 2. Pe principiul ăsta vorbeşte Jim Baggott cu oamenii şi e perfect. Uite ce scrie Jim despre Model:

„După cum îi arată numele, acesta este cadrul pe care fizicienii îl folosesc pentru a interpreta constituenţii elementari ai materiei şi forţele care leagă materia sau fac ca ea să se dezintegreze. Este un ansamblu de teorii concepute în mai multe decenii de efort susţinut, care reprezintă cele mai reuşite încercări ale fizicienilor de a interpreta lumea din jurul nostru.” (Jim Baggott, în cartea “Higgs. Inventarea şi descoperirea „Particulei lui Dumnezeu“)

Britanicul Baggott a urmărit deopotrivă căile care au dus la „inventarea“ bosonului Higgs (deducerea teoretică a existenţei sale) şi aventura descoperirii lui experimentale şi a scris o carte despre “particula lui Dumnezeu”. O introducere clară şi intuitivă în problemele fundamentale ale fizicii moderne.

Voilà interviul integral acordat de Jim Baggott pentru MEDIAFAX:

1. Cum i-aţi descrie bosonul Higgs unui prost, unui nătâng care habar n-are de fizică? Ca şi cum aţi fi autorul acelor cărţi, „For dummies” publicate în serie, care-s ghiduri non-intimidante pentru cititori?

Jim Baggott: Una dintre provocările cu care se confruntă cei care se ocupă de fizica modernă este imposibilitatea vizualizării conceptelor, reprezentării lor în imagini. Sunt modele matematice greu de explicat pentru cineva care n-are cunoştinţe de matematică. Noi încercăm să creăm imagini, să explicăm conceptele prin analogii. Analogia pentru bosonul Higgs este câmpul Higgs. Câmpul Higgs e ceva care ne înconjoară, trece prin noi, e peste tot în Univers. Este un câmp cuantic. Când interacţionează, când se ciocneşte de particule creează masă, oferă particulelor masa. Probabil cea mai bună manieră să ne imaginăm această interacţiune este că particulele sunt împlântate în câmp, sunt lipite, prinse acolo. Ne putem imagina că particula e un om care înoată prin melasă şi viteza îi este încetinită. La fel, particula primeşte masă în timp ce viteza se reduce. Traiectoria particulei e amânată în câmpul Higgs. Bosonul Higgs este o fluctuaţie caracteristică a câmpului Higgs. Fiecare câmp cuantic are particule care-i aparţin. Particulele există, interacţionează cu alte particule. Oricum, e o constantă matematică. Câteodată, oamenii înţeleg, alteori sunt complet derutaţi.

2. Dumnezeu are particula lui. Ce înseamnă numele acesta, “particula lui Dumnezeu”?

Jim Baggott: E un răspuns simplu. Fizicianul Leon Max Lederman, care se ocupa de fizica particulelor, a scris o carte şi voia s-o numească “The Goddamn particle” (Joc de cuvinte în limba engleză, care s-ar traduce prin “Afurisita Particulă”), însă editorul lui nu i-a permis. Autorii care popularizează ştiinţa vor să demistifice dogmatismul cât de mult pot, dar şi să găsească o denumire cu priză la public. Aşa că Lederman şi-a denumit cartea “The God Particle: If the Universe Is the Answer, What is the Question?”.

3. Ce ne spune “particula lui Dumnezeu” despre Univers?

Jim Baggott: Particula e misterioasă, esenţială, în mod fundamental, noi nu am exista dacă acest camp Higgs n-ar exista. S-au cheltuit şi foarte mulţi bani, a fost construit în America acel Superconducting-Supercollider care a fost anulat de Congresul American în 1993. Se cheluiseră 2 miliarde de dolari. A fost foarte mult efort, foarte mare zarvă. Se numeşte „Particula lui Dumnezeu”. Nu are conotaţie religiosă, nu e menită să instuie ideea că particula e cheia Universului, care face ca totul să funcţioneze. Totuşi, această particulă conferă masa, masa devine o proprietate, iar fără masă, n-am fi aici, pe terasa librăriei, vorbind unul cu altul.

4. “Particula lui Dumezeu” e un fel de Sfântul Graal pentru oamenii de ştiinţă. Ce e mistic în Povestea Fizicii Cuantice?

Jim Baggott: Fizicienii ar spune că nu e ca Sfântul Graal. Dar ar spune, totodată, că descoperirea particulei, descoperire care era aşteptată, a invalidat explicaţii potenţiale despre maniera în care se compune Universul. Despre cum e Universul cablat şi cum totul se potriveşte în Univers. Descoperirea particulei demonstrează că Modelul Standard al Fizicii este descrierea corectă. Se va schimba, în timp, când se vor face alte descoperiri, dar până acum, Modelul Standard este corect. Particula era piesa lipsă din puzzle. Ai potrivit-o în locul ei şi acum vezi imaginea completă. Nu-i Sfântul Graal. E ultima piesă din puzzle.

5. Imaginaţi-vă că spuneţi o poveste de adormit copiii sau un basm unui puşti. Spuneţi-ne nouă povestea, incluzând în naraţiune cuvântul “multivers”? În plus, vă întreb ce-i aia „multivers”?

Jim Baggott: Am scris o carte care se numeşte „Farewell to Reality” („Adio Realităţii” – trad. r.). Aş spune un basm cu titlul ăsta unui copil. De fapt, unui copil îi spui basme, cât să evadeze în lumi paralele. Conceptul de „multivers” este fix asta: Un subiect de poveste, deocamdată. Sau poate i-aş spune poveste cu „Hainele cele noi ale împăratului”, de Hans Christian Andersen. În cartea „Farewell to Reality” critic aceste concepte, multivers, teoria stringurilor, supersimetria. Job-ul fizicienilor este să înţeleagă şi să studieze natura şi modul în care Universul a fost creat şi alcătuieşte un întreg. Astea-s întrebări mari. Fizicienii sunt şi ei ca toţi oamenii. Atunci când sunt orbiţi de grandomanie tind să ţeasă mitologii în jurul explicaţiilor despre natura Universului. Multiversul este o teorie-scuză. E o scuză pentru incapacitatea de a răspunde onest: Domnule, nu ştim, nu cunoaştem. De ce e Universul aşa cum e, cu structură, cu constantele fizice şi forţele şi particulele. Pe bune, chiar nu ştim. Unii fizicieni, în loc să recunoască că nu ştiu răspunsul la întrebări, spun că, de fapt, Universul nostru este unul dintre Multiplele Universuri, fiecare cu legile lui, cu particulele lui, cu forţele lui. Iar noi suntem în acest Univers pentru că e singurul în care omul, aşa cum e el, poate exista. Asta nu-i ştiinţă.

6. Seamănă în vreun fel cartea „Farewell to Reality” cu povestea despre Alice în Ţara Minunilor?

Jim Baggott: E o carte care explorează realitatea. În primul rând, realitatea socială. Sunt banii reali, de pildă? În mod abstract, sunt hârtii acoperite de culori şi de modele şi, eventual, de un fir, cât să fim sigur că nu-s falşi. În mod veridic, banii există pentru că noi îi investim cu semnificaţie. Sunt un construct mental al oamenilor pentru a face tranzacţii. Am scris câteva capitole despre realitatea socială. Despre ideea căsătoriei, de exemplu. Apoi am scris despre realitate din perspectiva filosofiei clasice şi moderne. Despre culori, am scris. Sunt culorile reale sau sunt doar rezultatul unei percepţii mentale? Am sfârşit prin a scrie despre realitatea fizică, din perspectiva fizicii moderne. Fiecare capitol din carte e ca un soi de nivel, un nivel prin care pătrundem din ce în ce mai adânc, la fel cum Alice, alunecă în Gaura Iepurelui Alb în Ţara Minunilor şi caută cu patimă ceva palpabil, un reper, o chestie verosimilă despre care să spună: Da, uite, chestia asta e reală, nu-i ficţiune, nu-i fictivă.

7. Le-aţi spus cititorilor într-o carte Povestea şi Istoria Bombei Atomice? Ce întâmplare din toată această cronică a fost cea mai dramatică şi totuşi, vizionară pentru om?

Jim Baggott: Sunt foarte multe aspecte ale Poveştii, care sunt extrem de profunde. Evident, a fost o dezbatere vreme de ani, legată de această problemă, a fost oare decizia corectă, să se arunce bombele deasupra Japoniei? Este prima armă de distrugere în masă. Însă un aspect pe care nul-l iau în considerare oamenii care se pun contra sau pro este legat de ce simţeau oamenii de ştiinţă implicaţi în joc. Ei, fie că erau americani, britanici, europeni, au simţit o presiune imensă din partea Germaniei, pe timul războiului. Au făcut repetiţii cu bomba, au încercat să demonstreze experimental, să atragă atenţia că e o armă de distrugere în masă. Elementele morale din toată povestea trebuie observate cu atenţie. Trebuie să studiezi cu atenţie, înainte să spui ce-a fost bine sau rău, din punctul de vedere al oamenilor de ştiinţă. Într-un fel, construirea bombei atomice a fost inevitabilă. Posibilitatea fisiunii nucleare era deja descoperită din 1939, cu puţin timp înainte ca războiul să izbucnească. Într-un fel sau altul, era de aşteptat ca într-un loc, cineva să construiască bomba. E una dintre cele mai pasionante cărţi pe care le-am scris. Dacă aş fi scris-o ca pe un roman, o ficţiune, oamenii n-ar fi crezut faptele. Totuşi, faptele sunt reale, adevărate.

8. Is there a glitch in the Matrix? (Frază celebră din filmul „The Matrix”, traducere: „E o eroare în Matrix?” n.r.) Unde greşeşte ştiinţa?

Jim Baggott: Am ajuns într-o perioadă stranie în înţelegerea naturii. Descoperirea bosonului Higgs, de fapt, teoria care sugera că acest câmp Higgs există, existenţa potenţială a fost demonstrată în 1964. Peter Higgs avea 34 de ani când a publicat lucrarea ştiinţifică. Avea 82 de ani când a venit în auditoriul de la CERN ca să afle vestea descoperirii, în iulie 2012. A trebuit să devenim foarte răbdători. Trebuie să aşteptăm 50 de ani, poate chiar 100 de ani până când aflăm dacă teoriile sunt corecte. Plus că e foarte scump. Fie că e vorba despre construirea unui satelit pe care să-l punem pe orbită, fie că trebuie construit un nou accelerator de particule. Costă miliarde de dolari. Trebuie planificat. Dacă eşti un tânăr om de ştiinţă, ce faci, aştepţi 50 de ani? Poate niciodată nu ţi se va confirma teoria. Cariera poate să ţi se termine între timp. Aşa că nu ai decât să speculezi. Dar natura speculaţiei şi natura structurii teoriei emise transcend posibilitatea testării experimentale. Vorbim mai degrabă de teorii metafizice. N-aş spune că ştiinţa a luat-o razna în vreun fel. Doar că unii fizicienii speculează doar de dragul speculaţiei. Ce spuneam despre teoria multiversului şi a superstringurilor. Probabil că teoriile astea aparţin mai degrabă domeniului metafizicii sau artei, filozofiei.

9. Spuneţi-ne o scurtă istorie incitantă despre creaţie şi origini. Ce-aţi descoperit în timp ce studiaţi pentru scrierea cărţii “Origins: The Scientific Story of Creation?”

Jim Baggott: Multe, multe lucruri. Preferata mea e însă una dintre poveşti. Aţi văzut cumva un film sau aţi citit o carte care se cheamă “The Boys from Brazil”. Nu. Vă spun pe scurt povestea. Filmul imaginează o situaţie în care fizicianul Joseph Mengele creează cu succes clone ale lui Hitler, în Argentina. Dar nu este de ajuns să creezi o copie genetică a lui Hitler. Pentru a-l obţine pe Hitler, trebuie să inserezi întreaga experienţă pe care a avut-o Hitler în acea fiinţă. Experienţă din copilărie. Experienţa singulară pe care a avut-o Hitler la vârsta de 13 ani este că i-a murit tatăl. Filmul sau cartea încep cu o scenă în care o gaşcă de asasini sunt angajaţi să omoare, la întâmplare, mai mulţi civili. Astfel, ei omoară clona tatălui lui Hitler, aşa încât Băieţii din Brazilia să crească pentru a deveni Hitler. Să aibă o şansă să devină Hitler. Problema pe care o avem cu modul în care funcţioneză evoluţia este că Povestea Creaţiei începe cu apariţia vieţii pe Pământ acum 13, 5 sau 13, 8 miliarde de ani. Apoi se scurg câteva miliarde de ani în care vieţuiesc doar organisme simple şi subit, apare complexitatea. Chiar Papa are oameni de ştiinţă la Vatican. Nu există nicio crontradicţie între proiectul lui Dumnezeu şi evoluţie. Prin evoluţie s-a ajuns la fiinţa umană. Problema este că în Povestea asta apar deodată Băieţii din Brazilia. Dăcă vrei să recreezi fiinţa umană, trebuie să aranjezi în aşa fel încât să se petreacă 5 acţiuni de extincţie în masă. Pentru că viaţa devine structural complexă, se diversifică, există extincţia, există ceea ce se numeşte “radiaţie evolutivă”, deci spaţiul ecologic se goleşte după extincţie, apoi viaţa izvorăşte din nou şi se diversifică în alt mod. Dacă dinozaurii ar fi fost anihilaţi acum 66 de milioane de ani de un asteroid, oamenii n-ar mai fi existat. Asta-i povestea filmului “The Boys From Brazil”. Dumnezeu ar trebui să recreeze şi extincţia în masă, pentru ca mamiferele să poată evolua în final, la stadiul de Homo Sapiens.

10. Spuneaţi într-un interviu că viaţa pe Pământ a fost un imperativ cosmic. Totuşi, cum s-a ivit omul conştient, conştiinţa umană?

Jim Baggott: E complicat să răspund, pentru că noi nu ştim ce e, cu adevărat, conştiinţa. Ştim că o avem, sau dacă nu o avem, există acea expresie, că eşti “a philosophical zombie”. E foarte greu să faci o listă, să spui care-s ingredientele care formează conştiinţa. Însă apariţia consţiinţei este o combinaţie de aspecte ale evoluţiei umane. Unele au legătură cu anatomia noastră, de pildă avem abilitatea vorbirii. Pe de altă parte, există complexitatea structurilor sociale care s-au creat. Oamenii s-au strâns laolaltă, au muncit împreună, au cooperat, au vânat. Această combinaţie de factori a mărit inclusiv capacitatea creierului uman. Capul unui Neanderthal era, de fapt, mai mare decât craniul unui Homo Sapiens. Dar Neanderthalii n-au dezvoltat abilitatea vorbirii, a limbajului. Interacţiunile dintre ei, vorbirea, schimburile, faptul că puteau să-şi spună poveşti. Ajută la dezvoltarea conexiunilor neuronale. Conştiinţa, cred eu, este rezultatul logic al acestui proces. Sunt şi animale despre care se spune că pot face conexiuni neuronale complexe, şi acestea sunt suficient de complexe pentru a spune că dezvoltă o conştiinţă de un anumit tip. Dacă mângâi o pisică sau un câine, îţi răspund, şi-ţi poţi da seama că nu-i o simplă reacţie instinctuală animală la comportamentul uman. Cred că fiinţele umane au fost norocoase. Homo Sapiens a fost binecuvântat cu un proces accelerat de evoluţie. Dacă credem că odată cu conştiinţa, apare abilitatea de a crea artefacte, oamenii primitivi au pictat pe pereţii peşterilor, atunci putem să spunem că doar omul este fiinţa inteligentă, conştientă de 50.000 de ani.

Cine este Jim Baggott

Jim Baggott este unul dintre cei mai consecvenţi autori de cărţi de ştiinţă din Marea Britanie. Volumele sale recente au fost publicate la Oxford University Press cu o frecvenţă de doi ani. A reuşit să transforme câteva dintre descoperirile importante din fizică, cosmologie sau biologie în poveşti uşor de parcurs, palpitante şi sinuoase, investigând şi aprofundând fenomene care uneori se întindeau pe decenii întregi de cercetare în comunităţile de ştiinţă.

Volumul “Higgs. Inventarea şi descoperirea „Particulei lui Dumnezeu“ a apărut în 2012, la două luni după anunţarea rezultatelor experimentelor de la CERN care confirmau existenţa bosonului Higgs. Cei câţiva ani în care lumea întreagă a urmărit cu febrilitate rezultatele din ce în ce mai promiţătoare ale experimentelor i-au dat lui Jim Baggott ocazia să reconstituie istoria diverselor acceleratoare de particule construite mai întâi în SUA, apoi în Europa, şi să strângă, în paralel, noutăţile care veneau de la Geneva. Urmărind deopotrivă căile care au dus la „inventarea“ bosonului Higgs (deducerea teoretică a existenţei sale) şi aventura descoperirii lui experimentale, cartea lui Jim Baggott e o introducere clară şi intuitivă în problemele fundamentale ale fizicii moderne.

Alte cărţi ale lui Jim Baggott în limba engleză: A Beginners Guide to Reality (2005), Atomic: The First War of Physics and the Secret History of the Atom Bomb (2009), The Quantum Story: A History in 40 Moments (2011), Farewell to Reality: How Fairy-tale Physics Betrays the Search for Scientific Truth (2013).

Cea mai recentă carte, „Origins: The Scientific Story of Creation” (2015) se află în pregătire la Editura Humanitas.

Sursa: Mediafax