Cum se cuceresc femeile?

Într-o seară de mai, după spectacolul „Cum se cuceresc femeile” de Woody Allen,în care Claudiu Bleonţ a jucat rolul principal, actorul a prelungit şederea în haina personajului, luând locul spectatorului pe scaunele de catifea din Sala Mică a Teatrului Metropolis,oferind un interviu pentru MEDIAFAX.

Claudiu Bleonţ a rămas în halatul, pălăria, boxerii şi espadrilele personajului Allan Felix din comedia regizată de Liviu Lucaci pentru a vorbi despre iubire, căsătorie, relaţii interumane, sex, dorinţă, slăbiciuni umane, viaţă şi deşertăciune. Un personaj care i-a venit mănuşă actorului atât prin apropierile biografice cât şi prin profunda sa admiraţie faţă de regizorul american Woody Allen.

• Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”

În vârstă de 56 de ani, Claudiu Bleonţ, unul din actorii preferaţi ai regizorului Dan Piţa, cunoscut pentru roluri din filme precum „Concurs”, „Pas în doi” sau „Rochia alba de dantelă”, se opune fugii lipsită de consistenţă a lumii şi vorbeşte deschis despre fragilitatea omului contemporan, despre necesitatea sa de a-şi asuma tot ceea ce este uman.

Deşi plasată în New York-ul anilor ’70, acţiunea piesei vorbeşte despre omul de aici şi de acum, despre zbaterile lui şi încercarea de a articula un posibil răspuns la întrebarea „Cine sunt eu?”.

Profund, dar îmbrăcat în haina comediei, a adevărurilor triste şi tăioase pe care Woody Allen ştie atât de bine să le risipească sub ambalajul râsului şi al ironiei, „Cum se cuceresc femeile” este o invitaţie la reflecţie. Asta o afirmă cu tărie şi Claudiu Bleonţ..

Prezentăm prima parte a interviului acordat MEDIAFAX de actorul Claudiu Bleonţ. Partea a doua o puteţi citi sâmbătă, 21 mai.

Cum se cuceresc, totuşi, femeile?

Reporter: Cum se cuceresc, totuşi, femeile?

Claudiu Bleonţ: Din punctul ăsta de vedere titlul e frumos. Într-un fel el demistifică, vitriolează conceptul bărbatului macho, puternic, lider. În el se produce această scindare între modelul Humphrey Bogart care are o replică binecunoscută: „N-am întâlnit niciodată o femeie care să nu înţeleagă o palmă peste bot şi un glonţ de 45” şi natura lui activă, hipersexuală care vrea să cunoască femei, să posede femei, dar el e mic, isteric, nevrotic, frământat, se simte vinovat de tot şi atunci pendularea asta între plusul şi minusul modelului masculin creează un spectacol extraordinar şi în acelaşi timp chemă la reflexia că eşti bine aşa cum eşti şi că nu trebuie să pari altfel.

Reporter: Nevrotismul acesta nu vi se pare o constantă a omului contemporan? Nu cumva atât bărbatul cât şi femeia de astăzi este un Allan Felix?

Claudiu Bleonţ: Ba da. De aceea e interesant că titlul spune cum se cuceresc femeile, în acelaşi timp, cum îşi doresc femeile, cum gândesc femeile. Mintea lui, forţa lui de radiografiere a minţii umane pune întrebarea atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.

Mai este loc pentru romantism în lumea de astăzi?

Reporter: Începutul piesei cu secvenţa din „Casablanca” mi-a inspirat un moment de reflecţie şi aş vrea să vă întreb: mai este loc pentru romantism în lumea de astăzi?

Claudiu Bleonţ: Absolut. Pentru cei care reuşesc să dea stop gândurilor, să spună stop…cuvântul e de la Lao Tse-lăcomiei, impulsurilor de a cuceri, a domina, a controla, a programa. Practic, în adânc e o frică, frica care e născută. Îl citez pe el: „Nu mi-e frică de moarte, dar n-aş vrea să fiu de faţă când se întâmplă.” Şi într-un fel, tot ceea ce face poartă acest semn, această scânteie adânc implantată în conştiinţa umană că totul e trecător, ne scapă printre degete, asta naşte tensiunea. Cineva poate să îi pună stop şi unii nu reuşesc să-i pună stop şi nu trăiesc prezentul, clipa. A fi romantic într-un fel înseamnă să fii în armonie, prezent, acceptând tot ce ţi se întâmplă. E frumos că voi aţi văzut astăzi spectacolul care a început, stătea sub semnul întrebării dacă va continua pentru că am avut nişte probleme tehnice. Acest spectacol de teatru nu s-ar poate juca din cauza cinematografului pentru că avem momente de cinema în regia lui Tudor Jurgiu care a filmat tot avatarul a ceea ce înseamna arta cinematografică, secvenţe din spectacol le-a montat şi ele apar în viziunea acestui creator care ca un mare pianist cântă şi la clapele albe şi la clapele negre, atât pe clape de teatru cât şi pe clape de cinema. Astăzi eram cât pe-aci din cauza unui cablu…Noroc că cel care ne filmează a avut acel cablu cu el întâmplător şi a fost posibil să jucâm acest spectacol. Astăzi noi eram cât pe-aci să nu jucăm. Se poate fără orice, ca decor, costume…pentru că mintea umană se exprimă extraordinar prin textul lui Woody Allen, dar nu putem să îl jucăm dacă ne lipseşte cinema-ul pentru că este o pledoarie a lui Liviu Lucaci, regizorul spectacolului care a vrut să mărturisească această dimensiune a lui Woody Allen. Cred că spectacolul mărturiseşte că mai este loc pentru romantism. Într-un fel râde de toată această deraiere, de această hiperactivitate, de această: ce să mai pun pe mine ca să plac, ca să fiu recunoscut şi practic nu trebuie să faci nimic. Acceptă-te aşa cum eşti.

„Şi eu merg la psiholog”

Reporter: Deşi filmul a apărut în 1972…

Claudiu Bleonţ: Da, textul de teatru este din anii ’70. Să ne gândim că el a fost totuşi născut în perioada Flower Power, perioada hippie, deci într-un fel în anii aceia exista o tensiune socio-culturală, de manifestare a puterii, era Războiul din Vietnam, forţă, putere. Unii semnalau că nu despre asta e vorba. Dacă tot murim, hai să ne ocupăm şi cu altceva că toate sunt trecătoare, hai să stăm alfel în viaţa noastră. Textul e foarte activ azi. Adică ce facem noi ca să intrăm în Europa, ce facem noi ca să fim ok la multinaţionale, cum trebuie să fim noi ca oameni de cultură, totul parcă e ca la competiţie. Trebuie să fim, trebuie să facem…Care e măsura?

Reporter: Credeţi că decalajul dintre America de atunci a anilor ’70-’80 începe să fie recuperat acum în societatea românească?

Claudiu Bleonţ: Practic, tot ceea ce fac oamenii de teatru este în slujba, spre beneficiul, degustarea sau nevoia resimţită de spectator. În anii ăştia în România sunt o groază de cărţi despre a te pune în ordine, a te cunoaşte, de a te accepta, fel de, cum să te porţi, despre ce e vorba, care e identitatea ta, cine e eul tău ascuns, câte straturi de eu fals ai acumulat ca să pari nu ştiu cum când, de fapt, tu cine eşti? Şi nervul textului din anii ’70 se resimte astăzi în viaţa noastră, ăsta fiind un dat al lui Woody Allen.

Reporter: V-a ajutat Woody Allen să vă descoperiţi straturile de eu?

Claudiu Bleonţ: Enorm. Şi eu merg la psiholog. Am adâncit cu această şansă pe care mi-a oferit-o Teatrul Metropolis şi Liviu Lucaci. Am adâncit-o şi e spre adâncire. Jocul detaliilor, să conţii lucruri paradoxale în acelaşi timp, ceea ce e Woody Allen. El are ceva extrem de creativ, de percutant, în acelaşi timp fiind ceva care se năruie, cade şi acolo e frică şi e spaimă. Felul lui, natura lui a reuşit să conţină într-un mod armonios, de excepţie contrariile, plusul şi minusurile din noi: lumia şi umbra, binele, răul, frumosul, urâtul, frica cu încrederea, iubirea ca dăruire vs iubirea profit, vreau, dă-mi. Toate nuanţele astea de extrem, el le conţine şi le pune pe tapet atât din punctul de vedere al minţii masculine, cât şi din punctul de vedere al minţii feminine şi colegii mei, o mare parte dintre ei sunt studenţii lui Liviu Lucaci, i-au fost studenţi, acum sunt actori, au nerv şi timing-ul acestei epoci.

Informaţii privind piesa şi actorul

Piesa „Cum se cuceresc femeile” de Woody Allen se va mai juca pe 8 iunie la Teatrul Metropolis din Bucureşti, iar următoarele reprezentaţii vor avea loc în turneu pe 23 mai la Piteşti, pe 30 mai la Teatrul Naţional din Timişoara şi pe 6 iunie la Casa de Cultură din Constanţa. În distribuţie alături de Claudiu Bleonţ îi regăsim pe actorii Angel Popescu (Bogey-Bogart), Gavril Pătru (Dick Christie), Alexandra Sălceanu (Linda Christie), Irina Cărămizaru (Sharon Lake), Alexandra Laura Badea (Nancy), Sorina Ştefănescu (Sharon, Gina, Vanessa, Go-Go Girl).

Claudiu Bleonţ s-a născut pe 27 august 1959 în Bucureşti. A absolvit Liceul German Goethe din Bucureşti (1979), după care a urmat Institutul de artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, la clasa profesorului Grigore Gonţa. Roluri la absolvire: Ghiţă Coscodan în „Agachi Flutur” de Vasile Alecsandri, regia Grigore Gonţa şi Melchior Gabor în „Deşteptarea primăverii” de Frank Wedekind, regia Gina Guzina.

Debutul în cinema şi l-a făcut în filmul „Fata Morgana” (1980) de Florian Grecea, regia, Elefterie Voiculescu. Ulterior, a jucat în mai multe filme semnate de regizorul Dan Piţa: „Concurs” (1983), rol pentru pentru care a primit Premiul Costineşti pentru cel mai bun actor, „Pas în doi (1986), „Dreptate în lanţuri (1983), „Autor Anonim” (1989), „Rochia albă de dantelă”, (1989) etc.
Bleonţ a primit Diploma de onoare acordată de Asociaţia Cineaştilor din România (ACIN) pentru rolurile sale din filmele „Să mori rănit din dragoste de viaţă” şi „Dreptate în lanţuri”.

Fost angajat al Teatrului din Petroşani şi societar al Naţionalului din Bucureşti, Claudiu Bleonţ a jucat într-un număr impresionant de roluri în piese dintre care amintim: Oreste din „Trilogia Antică” în regia lui Andrei Şerban, (1990), Reverend Hale din „Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, regia Felix Alexa, 1991, Trofimov – „Livada de vişini” de A. P. Cehov, regia Andrei Şerban, 1991, Adso von Melk din „Numele trandafirului” după Umberto Eco, regia Grigore Gonţa, 1999 şi multe altele.

Preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit actorului Claudiu Bleonţ la 13 mai 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „În semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

Sursa: Mediafax