”Veneţia Japoniei”, destinaţia ascunsă de ochii turiştilor
Din fericire, încă există locuri frumoase mai puţin cunoscute, unde poţi merge să te relaxezi fără a fi nevoit să stai la cozi interminabile.
Un astfel de loc este Ine no Funaya (The Boat Houses of Ine), aflat în prefectura Kyoto din Japonia, care este supranumit şi ”Veneţia Japoniei” datorită celor 230 de case de lemn construite la malul apei. Majoritatea căsuţelor au uşi ca de garaj care sunt folosite drept loc în care oameniii să îşi ancoreze bărcile. Din moment ce în zonă nu se formează valuri, locuitorii sunt feriţi de furtuni şi pot trăi în case de lemn.
Veneţia Japoniei a fost iniţial un orăşel de pescuit, însă majoritatea caselor au fost transformate pentru a găzdui călătorii. Din moment ce acest loc nu este inclus în majoritatea ghidurilor de călătorie, vizitatorii se pot bucura de linişte şi pace în acest orăşel, scrie mymodernmet.com.
Sursa: Gândul