COOLTURĂ DE WEEKEND: Între „Jurământ de rătăcire” şi RoKolectiv

Iată titlul cărţii pe care Ana Barton o lansează sămbătă. Aveţi Festivalul Rokolectiv, cu muzică şi artă contemporană extraterestă, noir, hipnotică. Planeta Petrila, cu Ion Barbu, la MNAC. Weekend cu artă senzuală, cobză de păstrăv, hi-tech.

SÂMBĂTĂ

Lansarea cărţii „Jurământ de rătăcire” de Ana Barton, ora 17:00, Librăria Humanitas Cişmigiu: Ana Barton: „Îi văd pe oameni mereu în două feluri mari: cai şi călăreţi”. Vezi mai jos interviul lui Eugen Istodor cu Ana Barton. Pagina event-ului, „Jurământ de rătăcire se lansează la om”: https://www.facebook.com/events/1665949870337794/

Rokolectiv, artă şi muzică electronică pentru nepământeni: În Control, de la 23.00, trip psihedelic cu artiştii din Lineup: T’IEN LAI (PL) creează sound distorsionat, ţesături de muzică dance, brutală şi magică, VOISKI (FR). DJ cu oscilaţii între supradoză sentiment şi industrial techo, RROSE (INT), persona lui Marcel Duchamp, Rrose Sélavy, cu ritm tehno monolitic şi camere de ecouri suprarealiste, BORUSIADE (RO) – mixaj de club, linii muzicale fracturate, ca într-un castel gotic reclădit pe ruine urbane, în versiune cyberpunk.

Site-ul Rokolectiv: http://www.rokolectiv.ro/#program

Artă contemporană în diurnă: Nu e Noaptea Muzeelor, dragi huhurezi urbani, dornici de viaţă de noapte mişto. E Weekend-ul Galeriilor. Pentru oamenii mari, copţi la mine. De asemenea, weekend în Galerii pentru copii, cu mintea la joc- WEG#3 Sâmbătă 23 aprilie – Duminică 24 aprilie, de la 12:00 – 21:00. Treizeci şi patru de galerii marchează harta Weekend-ului Galeriilor. Vernisaje, expoziţii, demonstraţii artistice, performance-uri, instalaţii audio – video. Weekendul Galeriilor pentru Copii: picii se pot aclimatiza pe „playground-ul” artelor contemporane. Galeriile pun la cale tururi ghidate interactive pentru copii. Site-ul event-ului, la acest link: http://weekendulgaleriilor.ro/2016/index.php?page=home

Planeta Petrila, nu cosmică, subterană: caricaturistul Ion Barbu, la Muzeul de Artă Contemporană: „Când plini de praf cu paşi trudiţi / Ieşim din mină obosiţi / Ne doare că-n lumina sa / Pământul ţine-o lume rea”. Pe 15 noiembrie 2008, 12 mineri n-au mai ieşit. Dar lumea rea, de la lumină, e tot aici. Mina, Planeta Petrila: Arta caricaturistului Ion Barbu şi filmuleţele regizorului Andrei Dascalescu sunt la Muzeul Naţional de Arta Contemporană din Bucureşti.

„Din Petrila, au mai venit: fanfara, minerul Cenusa, un senator, vreo doi candidaţi, eternul primar, subteranul Minei Petrila, Ion D. Sîrbu, zidurile pictate din Petrila, fete frumoase şi vreo mie de alte feţe luminate, prinse în ultimul recensământ al Coloniei Petrila. După cum probabil v-aţi prins, unii dintre cei enumeraţi mai sus au fost prezenţi în carne şi oase, alţii mai (puţin) norocoşi au devenit artă şi au fost prezenţi pe pereţi, în televizoare şi proiecţii. Expoziţia Shrinking Cities in Romania, din care face parte şi Planeta Petrila, poate fi vizitată la etajul 3 al MNAC Bucharest până în octombrie.”, spun adepţi petrilieni, pe pagina de Facebook a Planetei Petrila.

DUMINICĂ

Peste uluci, la Cărtureşti: Pâine cu maia coaptă de MamaPan. Cobză de păstrăv (peştele e afumat şi ambalat în cetină de brad). Ateliere de modelare cu aluat. La final de săptămână, în Grădina Verona de la Cărtureşti e OGRADĂ: Târg de cultură şi agricultură.

„Scoatem la soare cărţi de bucate şi bunătăţi din librărie, pornim atelierele de pâine şi punem peştele la afumat pentru cititorii cu apetit. Pentru că e duminica Floriilor, întindem masa sub glicina în floare şi vă aşteptăm la degustări, lecturi şi taclale pe-ndelete.”, zic Cărtureştii.

Pagina event-ului: https://www.facebook.com/events/1166130063417951/

Revenim deci, sâmbătă, pe 23 aprilie, ora 17, se lansează romanul metamorfozelor scriitoarei Ana Barton, „Jurământ de rătăcire”, la Librăria Humanitas Cişmigiu

Interviul integral cu Ana Barton. Despre tot ce-i scris şi trăit de Ana, despre sufletul omenesc ecvestru.

Ana Barton: „Îi văd pe oameni mereu în două feluri mari: cai şi călăreţi”

Rep: Ce-i viaţa asta a ta? Scriere sau trăire?

Ana Barton: Au! Conjuncţie disjunctivă, omule bun? De ce? Da, ştiu, ţi-am auzit gândul; şi eu mă topesc după ăia care-mi răspund cu o-ntrebare.

Ce-i viaţa asta a mea habar nu am. N-am ştiut niciodată, chestiune care m-a apăsat până pe la vreo 35 de ani: voiam numai limpezimi, certitudini, în fine, chestii imposibile, omeneşte vorbind. Pe urmă, m-am liniştit. Am început să-mi dau voie să nu ştiu, fără ca asta să mă vulnerabilizeze în ochii mei. Ba chiar m-a umanizat, fir-ar. Şi tot în ei.
De scris, scriu în capul meu de când vorbesc ori poate chiar dinainte, de unde să ştiu eu? Treaba e că eu, am, n-am treabă, am, n-am stare, în capul meu scriu tot timpul, dar nu m-am gândit până mai încoace – asta-nsemnând 37 de ani – să pun şi pe hârtie ce scriam. Credeam că asta e o specificitate de-a mea, nu mi-a trecut prin cap să mă fac scriitoare când mă fac mare, nu de alta, dar eram deja niţel cam mare. Abia la 40 de ani am publicat prima carte, atunci m-am simţit eu în stare să ies în lume, deşi am fost absolut convinsă că n-o să observe nimeni c-am scris o carte. Asta mi-a şi dat curajul s-o public. Sau inconştienţa?

Hai că iar am ajuns la conjuncţia ta şi dă-mi voie s-o înlocuiesc: scriere şi trăire e viaţa asta a mea. Bine, când nu gătesc, nu spăl pe jos, geamuri, chestii. Eugen, scriere fără trăire nu se poate. Aia e făcătură.

Rep.: Cuvintele tale sunt trăite întâi, nu?

Ana Barton: Da. Adică vin de undeva, aici să nu mă-ntrebi, că nu ştiu de unde, ajung la mine, mă iau mai mereu prin surprindere, ia uite, frate, ce alegeri face galaxia, se-aşază pe limba mea ca pe un scaun şi se uită fix în ochii mei. Iar eu ce să fac? Mă uit şi eu în ochii lor. Pe urmă, începem să vorbim, ne cunoaştem şi, dintr-una-ntr-alta, ajungem să trăim împreună. Cu unele viager, cu altele pasager. Deh, ca toată lumea. Să nu-mi spui că tu n-ai cuvinte preferate. Măcar pentru anumite perioade, toţi avem. Oricum, cât stau ele pe limba mea, facem un fel de schimb de gusturi, iar acela e cel mai important: să simţi gustul cuvântului. Le mai descopăr şi aroma, textura, le-ntreb unde le-ar plăcea să şadă, lângă cine, lângă cine nu… Vezi tu, şi cuvintele sunt tot oameni, ca noi. Doar că mai cumsecade.

Rep.:Jurământ de rătăcire? Când poţi jura că urmează rătăcirea?

Ana Barton: Da, „Jurământ de rătăcire“. Nu poţi jura niciodată, nu aşa ni s-a spus din vechime, să nu jurăm? Vezi Evanghelia după Matei, capitolul 5, versetele 33–37.

Da, ştiu, nu asta m-ai întrebat. Ar fi bine dacă am simţi măcar că urmează rătăcirea, tare bine. Să ştim chiar n-avem cum. Îi văd pe oameni mereu în două feluri mari: cai şi călăreţi. Uneori, fericiteori, ei sunt caii, iar sufletele lor sunt călăreţii, alteori, rătăciteori, îşi încalecă sufletele şi le-aleargă până aproape de darea cea mare. Dar e bine aşa, e viaţă aşa. Rânduiteori.

Rep.:Ce rătăciri cunoşti?

Ana Barton: Rătăcirea de sine, de sângele tău apropiat – copii, mamă, tată, fraţi, bunici –, de pământul naşterii şi creşterii tale, de casa în care te-ai făcut copil şi apoi mare, de dragostea ta, aici includ pluralul, dar nu sună bine româneşte să zici „dragostele“, că e interviu, nu baladă, de cântecul sufletului tău, care-i altceva decât sinele sau, dacă vrei, e un sine muzical, ascuns bine de sinele văzut şi, prea des, făcut. Mai sunt şi alte rătăciri, sigur mai sunt, dară câte ai vrea tu să ştie un biet om? Câte a trăit el, nu?

Rep.:Unde-i dragoste? Unde-i anxietate?

Ana Barton: Dragoste e peste tot unde-i pace. În oameni şi-n afara lor. Sau în afarele lor. Dragostea e linişte. Ştiu, îndrăgostirea e cu palpitaţii, cu oftaturi, vezi „Zburătorul“, cu leşinuri sau tentative, cu tremurat de mâini şi picioare. Dragostea şi pacea sunt totuna. Bine, includem aici şi excepţiile, normal, iar acum mă refer la splendidele momente de hiperventilaţie, ca să nu zici că nu mă gândesc la trupul omului şi la orgasmele lui binemeritate. Oamenii nu-s îngeri şi ce bine că nu sunt! Ar putea omul să aibă atâta răspundere? Nu prea cred.

Rep.: Anxietate zici?

Ana Barton: La mine, nu ştiu unde nu e anxietate, aia nu ştiu eu. N-am găsit încă un loc pe care anxietatea să nu-l fi luat în stăpânire. Dar ştii ceva? Neliniştea nu e ceva rău, ba dimpotrivă. Fără ea nu eram eu. Ar fi dat vreun zen peste mine şi m-ar fi omorât. Or, aşa, neliniştită, iacă trăiesc de 42de ani. Nu m-aş fi gândit vreodată c-o s-apuc vârsta asta. E un miracol pentru cineva care clocoteşte încontinuu.

Rep.:Rătăcire este trăire până la epuizare?

Ana Barton: Îmi place întrebarea ta. Foarte mult. E o definiţie straşnică. Nu m-am gândit până acum la chestia asta. Dar, uite, ca să par deşteaptă, să nu-şi dea nimeni seama că nu m-am gândit, o să zic „Da“.

Acum, să-ţi spun şi ce mi-e mie rătăcirea: netrăire până la epuizare şi chiar peste epuizare. Până la spulber. Ce e dincolo de el o să aflu când va fi rândul meu să aflu. (Numesc „netrăire“ ce doare, ce sapă, ce răneşte.) Până atunci, rătăcesc mai departe, obişnuindu-mă cât de cât cu mine şi iubind din ce în ce mai mult oamenii. Astea două, am observat, nu merg decât împreună.

Sursa: Mediafax