Povestea Reginei Maria, repovestită
La editura Meteor Publishing a apărut recent volumul ”Regina Maria. Puterea amintirii” semnat de istoricul Ion Bulei.
Citeşte şi Cadoul deosebit pe care regina Elisabeta l-a primit cu ocazia săbătoririi nunţii, expus la MNIR
Regina Maria continuă să fie o fascinaţie pentru noi. Ne încântă cu adevărat metamorfoza unei principese pe jumătate englezoaică, pe jumătate rusoaică într-o regină mai româncă decât românii, iubindu-i pe aceştia şi iubindu-le ţara până la a se confunda cu ei şi cu ea.
Despre Maria s-a scris mult. Cel mai mult a scris ea însăşi. Şi a făcut-o cu mare talent. Pentru că între atâtea daruri cu care a înzestrat-o Dumnezeu l-a avut şi pe acela al aşternerii cuvintelor pe hârtie. Dar despre ea au scris şi cei chemaţi prin meseria lor s-o facă. Au scris istoricii. Unul dintre ei, cunoscutul istoric Ion Bulei, a publicat în ultimul an în „Ziarul de duminică” texte despre Regina Maria, pornind de la propriile aminitiri ale Reginei. Un fel de „Povestea vieţii mele” repovestită.
Scrie istoricul, în primele pagini: „Regina îşi retrăieşte viaţa scriind şi repovestind, noi ne alăturăm ei, încercând să aflăm cât mai multe din ce a făcut un personaj istoric la întâlnirea faptelor de istorie cu rememorarea istoriei. Scrisul Mariei ne îndeamnă s-o facem. Un scris de forţă, care intră în curgerea vieţii ei şi a personajelor evocate. Istoricul e ajutat să-şi facă meseria pentru că, într-un astfel de caz, cum e acesta, personajul despre care povestim îţi spune el ce se întâmplă în poveste. Este marele avantaj al unei scrieri biografice susţinută de astfel de izvoare. De ce nu lasă istoricul povestea unui om să fie povestită de el însuşi? O lasă, într-o oarecare măsură, dar o ajută să curgă mai uşor spre înţelegerea noastră. Aşadar vă propunem să repovestim o poveste, povestea Mariei.”
Ion Bulei: cercetător (1971-1990), profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (din 1993), diplomat (ataşat cultural la Roma, 1990 1993, director al Institutului Cultural Român de la Veneţia, 1997 2003), director ISPRI al Academiei Române (2003 2011), autor a 19 cărţi şi a peste 200 de studii şi articole.
A primit Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române (1987), Premiul Uniunii Scriitorilor (1993; 2006), Premiul revistei „Magazin istoric” (1996). Decorat cu „Steaua României”, în grad de cavaler (2001). Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa (2009).
Sursa: Mediafax