IMAGINILE care prezintă urmările distrugerii celebrelor Porţi Ninive de către ISIS
Sesizări neconfirmate ale distrugerii porţilor iconice Ninive au început să apară la sfârşitul săptămânii trecute, iar acum au fost confirmate de Michael Danti, profesor de arheologie la Universitatea din Boston şi co-director al Iniţiativei Patrimoniului Cultural (CHI) a Şcolilor Americane de Cercetare Orientală. CHI lucrează cu Departamentul de Stat al SUA pentru a documenta distrugerea siturilor culturale şi religioase din Irak şi Siria.
Ce a rămas din Porţile Nergal
„Acum putem verifica că Mashki şi Porţile Nergal au fost distruse”, spune Danti, bazâdu-se pe imaginile obţinute de CHI şi confirmate de „surse de încredere” din Mosul, oraş ocupat de ISIS care înconjoară Ninive.
Un simbol asirian, antic şi modern
Ninive era un important centru urban chiar şi în urmă cu mai mult de 4.000 de ani, iar prin anii 700 î.Hr. a fost capitala imperiului neo-asirian şi cel mai mare oraş din lume.
Oraşul conţinea numeroase temple şi un palat al regelui Sanherib, cu 80 camere, toate înconjurate de un zid de 12 km lungime, care avea15 porţi.
Poarta Mashki, cunoscută sub numele de „Poarta Locurilor de Adăpare”, ar fi putut fi folosită pentru a conduce animale la râul Tigris din apropiere. Poarta Nergal a luat numele de la zeul mesopotamian al morţii şi al lumii subpământene.
Domnia lui Sanherib a fost marcată de asediul Ierusalimului în anul 701 î.Hr., eveniment înregistrat în sursele asiriene şi în Biblie, care descrie vizita profetul Iona la Ninive. Oraşul a fost devastat în anul 612 î.Hr. printr-o alianţă babiloniană.
Porţile Mashki. Sursa foto: wikimapia.org
Porţile din Ninive au fost reconstruite în secolul XX şi au rămas simboluri ale patrimoniului antic apreciate de locuitorii moderni ai oraşului Mosul.
„Atât populaţia arabilor musulmani, cât şi populaţia creştină din zonă îi consideră strămoşi pe asirienii antici. Este o parte din identitatea lor modernă”, afirmă Danti.
Pe măsură ce armata irakiană face planuri de a elibera oraşul Mosul de controlul statului islamic, există rapoarte neconfirmate că alte porţi şi pereţi din Ninive sunt, de asemenea, distruse.
„Este rezonabil să presupunem că ISIS distruge şi alte porţi din Ninive, dar avem nevoie de mai multe informaţii înainte de a putea face astfel de afirmaţii”, adaugă Danti.
ISIS distruge intenţionat monumente istorice în Mosul încă din iunie 2014. O moschee dedicată profetului Iona din interiorul zidurilor Ninive a fost distrusă de ISIS în luna iulie 2014.
Rămăşiţele Porţilor Mashki
„ISIS trimite mai multe semnale către guvernul irakian, că dacă vor continua cu ofensiva din Mosul să se aştepte la o politică ”pârjolitoare de pământ” din partea Statului islamic. Ei fac referire atât la Mosul, cât şi la teatrul irakian, de asemenea, la teatru sirian din Raqqa”, spune Danti.
Cei de la ISIS au distrus şi multiple sculpturi din muzeu din Mosul, în februarie 2015, inclusiv celebrele statui jumătate-umane, jumătate-animal care flanchează Poarta Nergal. Militanţii au distrus, de asemenea, principalele biblioteci ale oraşului, care conţineau manuscrise vechi de secole.
Potrivit lui Danti, politica pământului pârjolit dusă de statului islamic este un război psihologic care are drept scop să creeze impresia că ei controlează situaţia.
Sursa: National Geografic
Vă recomandăm şi aceste articole: