Dichiseanu şi Montiel. O poveste de iubire imposibilă în comunism – FOTO
„Nu am putut uita nicio clipă această dragoste nebunească” mărturiseşte Ion Dichiseanu în cartea „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărută săptămâna trecută la Editura Polirom.
Pe la jumătatea anilor ’60, actorul român Ion Dichiseanu a cunoscut-o pe Sara Montiel la Festivalul de Film de la Beirut şi s-a îndrăgostit de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara a ajuns la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, a vrut să-l întâlnească.
Sara a rămas o perioadă în România şi l-a însoţit peste tot, în restaurantele şi cluburile din Bucureşti, la teatru sau la filmări, dar şi în excursii prin ţară. Când diva a primit propunerea de a juca într-un nou film, a cerut ca rolul principal masculin să-i fie dat lui Dichiseanu. Cum însă discuţiile actorului cu autorităţile române s-au tot prelungit, cei doi nu s-au mai văzut timp de opt ani…
Ion Dichiseanu: „Trăiam ceva ca un miraj. Topiţi unul după altul, nu vedeam şi nu auzeam nimic, eram doar noi doi. Ca doi adolescenţi… Nu am putut uita nicio clipă această dragoste nebunească şi, aşa cum s-a şi dovedit, imposibilă…”
Montiel s-a iubit cu mari celebrităţi ale secolului XX. A petrecut nopţi nebune de amor cu Ernest Hemingway, a avut relaţie fierbinte cu „rebelul fără cauză” James Dean, a trăit poveşti de iubire cu Severo Ochoa, omul de ştiinţă spaniol de reputaţie internaţională, deţinătorul Premiului Nobel, sau cu actorul italian Giancarlo del Duca-Viola.
Cântăreaţă şi actriţă spaniolă de succes internaţional, Sara Montiel (1928-2013) a fost una dintre cele mai dorite femei.