Home » Cultură » Actorul Mircea Albulescu a MURIT. Ultimul interviu acordat: ”Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare” – VIDEO

Actorul Mircea Albulescu a MURIT. Ultimul interviu acordat: ”Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare” – VIDEO

Publicat: 08.04.2016
Marele actor Mircea Albulescu a murit în această dimineaţă la Spitalul Floreasca.

Mircea Albulescu avea 81 de ani, iar în 2014 a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă.

Într-un interviu acordat presei, anul trecut, Mircea Albulescu spunea că simte că este tot mai aproape de moarte.

”Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă acum câţiva ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo. Poate că e tot mai prezentă pentru că mă apropii şi eu de lumea de dincolo, de lumea ei”, a spus artistul în emisiunea Dincolo de aparenţe, de la Antena Stars.

”E bine în viaţa asta, ca actor, să dispari când trebuie, cât eşti pe val. Îi văd pe cei din jurul meu cum mă privesc. Cu siguranţă se întreabă: Mai e, o să mai fie, o să mai poată?”, a mai spus cu regret în glas maestrul scenei româneşti.

Mircea Albulescu a fost unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR).

A jucat în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti şi a interpretat peste 300 de roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care îl consideră cea mai prodigioasă dintre activităţile sale artistice şi care a constituit şi subiectul tezei sale de doctorat.

Mircea Albulescu a jucat şi în peste 70 de filme, multe din acestea în regia lui Sergiu Nicolaescu („Dacii”, 1967, „Mihai Viteazul”, 1970, „Zile Fierbinţi”, 1975, „Revanşa”, 1978, „Pentru Patrie”, 1978, „Nea Marin Miliardar”, 1979, „Mihail, câine de circ”, 1979, „Capcana Mercenarilor”, 1980, „Wilhelm Cuceritorul”, 1982, „Viraj periculos”, 1983, „Ziua Z”, 1985, „Noi, cei din linia întâi”, 1986) şi aproape toate filmele lui Mircea Veroiu („Somnul Insulei”, 1994, „Semnul şarpelui”, 1981, „Mania”, 1977, „Şapte zile”, 1973, „Scrisorile prietenului”, 1997, „Dincolo de pod”, 1976, „Artista, dolarii şi ardelenii”, 1980, „Craii de Curtea Veche”, 1995).

A avut roluri importante în filme regizate de Francis Ford Coppola („Youth Without Youth”, 2007), Radu Gabrea („Prea mic pentru un război atât de mare”, 1970, „Dincolo de Nisipuri”, 1973, „Rosenemil”, 1993), Manole Marcus („Actorul şi sălbaticii”, 1975), Mircea Daneliuc („Cursa”, 1975, „Ediţie Specială”, 1980), Alexa Visarion („Înghiţitorul de săbii”, 1981), Nicolae Mărgineanu („Flăcări pe comori”, 1987, „Un om în Loden”, 1979), Nicolae Breban („Printre colinele verzi”, 1971), Dinu Tănase („La capătul liniei”, 1982), Mircea Drăgan („Columna”, 1968, „Braţele Afroditei”, 1978), Mircea Moldovan („Totul se plăteşte”, 1986), Andrei Blaier („Momentul adevărului”, 1989).

Mircea Albulescu este autorul unor volume de versuri precum „Vizite”, „Pajura singurătăţi”, „Fluture în lesă de aur”, „Clanţe”, „Ultimele noduri”, şi proză „Bilete de favoare”, „Baraka” şi „Bazar sentimental”. Timp de doi ani (30 decembrie 1992 – 04 aprilie 1994) a fost secretar de stat la Ministerul Culturii. A primit Ordinul Meritul Cultural şi Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor.

În perioada 1985 – 2005, a fost profesor la Universitatea Naţională Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. Din anul 2011, actorul are o stea care îi poartă numele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, alături de alte personalităţi ale vieţii artistice româneşti.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Continentele scufundate ale Pământului ar putea să dezechilibreze câmpul magnetic
Continentele scufundate ale Pământului ar putea să dezechilibreze câmpul magnetic
Una dintre cele mai mari erupții cunoscute din istorie a modificat dramatic clima Pământului
Una dintre cele mai mari erupții cunoscute din istorie a modificat dramatic clima Pământului
O nouă misiune spațială încearcă să dezlege misterul „inflației cosmice”
O nouă misiune spațială încearcă să dezlege misterul „inflației cosmice”
O ipoteză SF spune că oamenii ar fi un hibrid între porci și cimpanzei
O ipoteză SF spune că oamenii ar fi un hibrid între porci și cimpanzei
Vidrele de mare ajută pădurile de alge să se redreseze, dar nu este chiar atât de simplu
Vidrele de mare ajută pădurile de alge să se redreseze, dar nu este chiar atât de simplu
Arheologii au găsit o statuetă cu o familie de zei și alte bijuterii vechi de 2.600 de ani din Egiptul antic
Arheologii au găsit o statuetă cu o familie de zei și alte bijuterii vechi de 2.600 de ani din Egiptul antic
Christiaan Huygens, Părintele Științei Moderne
Christiaan Huygens, Părintele Științei Moderne
Este adevărat că nu este bine să te operezi în weekend? Iată ce spune știința!
Este adevărat că nu este bine să te operezi în weekend? Iată ce spune știința!
25 de milioane de oameni din lume vor suferi de Parkinson până în 2050, sugerează un studiu
25 de milioane de oameni din lume vor suferi de Parkinson până în 2050, sugerează un studiu
Test de cultură generală. Când a apărut Homo sapiens?
Test de cultură generală. Când a apărut Homo sapiens?
Descoperire neașteptată! Trei obiecte cosmice din Centura Kuiper au uimit astronomii
Descoperire neașteptată! Trei obiecte cosmice din Centura Kuiper au uimit astronomii
Tot mai puțini români plătesc contribuții la sistemul public de sănătate
Tot mai puțini români plătesc contribuții la sistemul public de sănătate
Secrete uimitoare despre longevitate. Cum să trăim 140 de ani. Adrian Vornicu față în față cu Adrian Artene
Secrete uimitoare despre longevitate. Cum să trăim 140 de ani. Adrian Vornicu față în față cu Adrian Artene
Credincioși din toată lumea se roagă pentru Papa Francisc, internat într-un spital din Roma
Credincioși din toată lumea se roagă pentru Papa Francisc, internat într-un spital din Roma
Premieră în astronomie! Un telescop a găsit o pereche cosmică ciudată într-o galaxie învecinată
Premieră în astronomie! Un telescop a găsit o pereche cosmică ciudată într-o galaxie învecinată
A fost descoperit un nou mecanism de apărare împotriva infecțiilor bacteriene
A fost descoperit un nou mecanism de apărare împotriva infecțiilor bacteriene
La doar câteva săptămâni de la deschiderea granițelor, Coreea de Nord oprește brusc turismul pentru străini
La doar câteva săptămâni de la deschiderea granițelor, Coreea de Nord oprește brusc turismul pentru străini
Cazurile de sclavie modernă din Marea Britanie au ajuns la un nivel record
Cazurile de sclavie modernă din Marea Britanie au ajuns la un nivel record