Lungmetrajul „Ilegitim”, de Adrian Sitaru, învingător la Festivalul de Film de la Berlin 2016

22 02. 2016, 11:30

Prezent în secţiunea „Forum” a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, a câştigat, sâmbătă, Premiul C.I.C.A.E – „Confédération Internationale des Cinémas d’Art et d’Essai”. Trofeul, care reprezintă o importantă „carte de vizită” a peliculei pentru distribuitorii din întreaga lume, a fost ridicat de producătoarea Anamaria Antoci, informează echipa filmului, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Juriul format din Michal Matuszewski, Aistė Račaitytė şi Lysann Windisch a avut de ales dintr-o listă de 44 de producţii participante, din care 34 au fost proiectate în premieră mondială.

Singurul lungmetraj românesc prezent în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, „Ilegitim”, a fost primit cu aplauze furtunoase din partea publicului, dar şi cu cronici laudative din partea jurnaliştilor internaţionali.

„Sitaru, susţinut de o distribuţie remarcabilă, nu alunecă în capcanele unui film tezist, nu îşi judecă niciunul dintre personaje şi semnează un film provocator care poate fi interpretat în mai multe chei. Cel mai probabil, filmul ‘Ilegitim’ va genera multiple dezbateri”, a scris publicaţia franceză Le Figaro.

„Prezentat în secţiunea ‘Forum’ de la Berlinale, cel de-al patrulea lungmetraj al lui Adrian Sitaru reprezintă o întoarcere a regizorului la începuturile sale în cinematografia independentă”, a relatat, la rândul său, Cineuropa. „Realizat fără nicio susţinere din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (unde a fost ignorat probabil din cauza subiectului său delicat), ‘Ilegitim’ este atât o dramă a unei familii disfuncţionale, cât şi o analiză a psihologiilor diferite”, a mai scris Cineuropa.

Totodată, publicaţia Screen International a relatat: „Adrian Sitaru (‘Pescuit Sportiv’, ‘Din dragoste cu cele mai bune intenţii’) redeschide subiectul avortului în cinematografia românească, şi, chiar dacă impactul său nu este atât de puternic şi tulburător precum în ‘4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile’ (regia Cristian Mungiu), este foarte probabil să şocheze câteva minţi mai sensibile şi să declanşeze dezbateri înverşunate despre moralitate, incest şi afecţiune fraternă. De data aceasta, dezbaterea are loc fără un context istoric, deoarece linia narativă se află în prezent”.

„Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme româneşti din ultimii ani, spune povestea a doi fraţi (Alina Grigore şi Robi Urs) şi iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) şi mai multe denunţuri. O familie în care limita dintre moral şi legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.

Din distribuţie fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore, dar şi actori neprofesionişti din cadrul şcolii de actorie InLight – Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu şi Mihaela Perianu.

Scenariul a fost scris de Adrian Sitaru şi Alina Grigore, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silişteanu şi a lui Alexandru Lorian Timoşca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu şi Theo Lichtenberger, în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip şi Dan-Ştefan Rucăreanu, producător fiind Anamaria Antoci.

„Ilegitim” este o producţie a Domestic Film, în coproducţie cu Film Produkcja Polonia şi Damned Films Franţa, cu sprijinul Altex şi HBO România.

În România, „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, va avea premiera pe 18 martie.

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, ajuns la a 66-a ediţie şi desfăşurat în perioada 11-21 februarie, este al doilea festival ca importanţă şi mărime în Europa, după cel de la Cannes.

Ceremonia de decernare a trofeelor din cadrul competiţiei principale a evenimentului va avea loc, sâmbătă seară, la Berlin.

Sursa: Mediafax