Gabriel Liiceanu, despre cum putem învăţa ”să gândim pe cont propriu”

Ediţia 2016 a serilor de lectură publică de la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a debutat, marţi seară, cu un fragment din una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului. Astfel, Gabriel Liiceanu a citit, în premieră, un fragment din „Despre gândirea pe cont propriu”, un capitol din cel mai nou volum al scriitorului, aflat în pregătire la Humanitas. Acest volum, al cărui titlu este încă în lucru, urmează să fie lansat în acest an.

La eveniment au fost prezente mai multe personalităţi din lumea literară, printre care s-au numărat scriitorul Mircea Cărtărescu, împreună cu soţia sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, şi criticul literar Dan C. Mihăilescu.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Lectura s-a desfăşurat aproape intim, Gabriel Liiceanu presărându-şi lectura cu scurte digresiuni şi adăugiri anecdotice.

Gândirea este marea temă a celui mai recent volum al lui Gabriel Liiceanu. Lectura publică de marţi seară s-a adresat tuturor celor pasionaţi de cunoaştere, doritori să-şi lărgească orizontul personal, Liiceanu fiind în acest demers maieutic profesorul-conducător. Astfel, cititorii trebuie să se detaşeze de prejudecăţi, mergând pe firul conducător al gândirii autorului. Gabriel Liiceanu nu şi-a dorit să vorbească despre procesul fiziologic al gândirii, ci despre cum putem învăţa „să gândim pe cont propriu”, în mod individual, îndrăzneţ, introspectiv, făcând referire la acea gândire care ne face să ne distanţăm de erori, un soi de „busolă a minţii”, a comportamentului. Dacă filosofia este „iubire de înţelepciune”, demersul lui Liiceanu se referă, similar, la „iubirea de gândire”.

Cartea autorului nu este una adresată în mod necesar specialiştilor, dezideratul lui Gabriel Liiceanu fiind să-şi provoace cititorii contemporani să aibă curajul răspunderii propriei gândiri, să şi-o ajusteze, să o cultive într-o lume în care informaţiile sunt luate „de-a gata”, fără pripa unui răspuns imediat la întrebările complexe ale vieţii.

„Ultima lectură publică la care am asistat era un capitol din «Solenoid». Îi spuneam lui Mircea Cărtărescu înaintea lecturii mele din această seară că mă simt ca şi cum el mi-ar fi oferit mie, când a citit din ultimul roman, «des cailles recomposées» – înseamnă prepeliţe umplute, un fel de mâncare pe care l-am mâncat odată la Palais Royal, la un dineu oferit de Ministerul Culturii, şi am văzut pentru prima dată în viaţă ce înseamnă prepeliţe umplute -. Mircea Cărtărescu mi-a oferit prepeliţe umplute, iar eu îi ofer borş de peşte. Asta e, nu ştiu să gătesc altceva. Ăsta e dezavantajul de a fi contemporan cu zeii”, a spus Gabriel Liiceanu, folosind această metaforă culinară pentru a-i aduce un elogiu lui Mircea Cărtărescu, prezent în sală la lectura publică.

Totodată, Gabriel Liiceanu s-a referit la scriitorul Constantin Noica. „Mi-a fost greu să găsesc un titlu potrivit pentru această carte. O vreme am cochetat cu titlul «Ce înseamnă a gândi?», care a devenit în forma actuală a cărţii, ce va apărea într-o lună-două, titlul primei secţiuni din cele trei ale cărţii, însă titlul acesta prelua întocmai titlul unui curs şi al unei conferinţe ale lui Heidegger din 1952. Armate de cercetători încercau să descifreze ce voia să spună Heidegger în conferinţă, iar el a citit-o la un radio bavarez. Titlul mai avea şi dezavantajul de a trimite, în contextul preocupărilor contemporane subsumate sintagmei «philosophy of mind», la funcţiile şi proprietăţile creierului uman. Nu asta vreau să sugerez, aşa că l-am lăsat deoparte. Apoi mi-au căzut ochii pe un pasaj dintr-o scrisoare pe care i-am adresat-o lui Alexandru Paleologu, care e publicată în «Epistolar» şi care sună aşa: «Să înveţi să gândeşti». Acesta este lucrul pe care am sperat să-l învăţ de la Noica. Într-o lume în care se gândeşte plat, şters, impersonal, deci într-o lume în care nu se gândeşte deloc, ceea ce-ţi poţi dori mai mult este nebunia de a gândi pe cont propriu. Acest fragment a devenit motto-ul cărţii, iar nebunia de a gândi pe cont propriu a devenit titlul ei, mai precis, «Nebunia de a gândi cu mintea ta»”, a exprimat Gabriel Liiceanu.

Acesta a clarificat semificaţia pe care o atribuie gândirii umane printr-o succesiune de întrebări înlănţuite care dezvăluie firul logic ce traversează scriitura şi geneza cărţii sale.

„Aşadar, nu de substratul neurofiziologic al conştiinţei e vorba în cartea mea, ci de gândirea care întemeiază libertatea umană, de gândirea individuală, îndrăzneaţă şi creatoare, adesea în răspăr, care a împins omenirea înainte, ca opusă gândirii de turmă pe care se întemeiază prejudecăţile noastre, ideile primite, ideologiile şi fanatismele lumii. Şi-atunci, întrebarea devine «Poţi să fii om cu adevărat, fără să gândeşti cu mintea ta?» Dar pe de altă parte, cum poţi să inventezi, în fond, gândirea cu fiecare fiinţă umană care intră în lume? Nu există gândirea pur şi simplu? Gândirea omului ca om? Gândirea ca funcţie a creierului? Cum să existe atâtea gândiri câţi oameni există pe lume? Şi-atunci ce înseamnă a gândi cu mintea ta, a gândi pe cont propriu, nu este asta oare o nebunie? Desigur, căci asta înseamnă că o minte nu este de la bun început mare lucru, gândirea este crudă, sălbatică şi pentru a deveni cu adevărat o minte, trebuie să se coacă şi să se cultive cumva. Poate că există o cultură a «animas», o cultură a minţii, aşa cum există un «cultus agrorum», o cultură a pământului, poate că mintea trebuie luată din sălbăticia ei naturală şi îngrijită anume pentru a fi însămânţată şi a da rod. Care este acest rod? În vederea a ce este cultivat şi educat un om? Cum se cultivă mintea în vederea obţinerii fructului râvnit, a gândirii proprii? Şi cum se ajunge la o asemenea gândire, care e raportul dintre ea şi toate gândurile lumii? Cum se face selecţia din masa lecturilor unei vieţi, a gândurilor în care te recunoşti şi care sfârşesc prin a fi ale tale şi a te defini ca personalitate? În vederea a ce trebuie să gândeşti cu mintea ta? Care e raportul dintre această gândire şi felul în care vei alege să-ţi trăieşti viaţa? Care e raportul dintre gândirea unui om, trecută prin filtrele culturii şi comportamentul lui în relaţie cu ceilalţi oameni?”, a mai spus Gabriel Liiceanu.

Scriitorul a ales să citească un fragment care conţine o poveste. Cartea sa cuprinde trei secţiuni, prima fiind intitulată „Ce înseamnă a gândi?”, a doua – „Despre gândirea pe cont propriu” şi a treia, pornind de la un citat din Blaise Pascal, „Despre dereglările minţii contemporane”.

Capitolul citit de Gabriel Liiceanu face parte din secţiunea „Despre gândirea pe cont propriu”, se numeşte „Un personaj inclasabil” şi reprezintă o sinteză filosofică despre gândirea care transcende scara omenească, cu referire la personalitatea lui Constantin Noica. Experienţa subiectivă transpusă în excurs filosofic a lui Gabriel Liiceanu se împleteşte, în fragment, cu relatarea întâlnirii cu Constantin Noica, scriitorul precizând că imboldul de a gândi atipic şi pe cont propriu i-a fost însufleţit de Noica. Gabriel Liiceanu subliniază, în continuare, în pasajul ales, stranietatea exterioară „ieşită din scara umanului” a filosofului român, dezvăluită după publicarea „Jurnalului de la Păltiniş”. Pe fundalul omogen şi golit de substanţă al anilor ’80, în România, Constantin Noica, sugerează Liiceanu, apare drept personaj excentric, bizar şi poetic.

Gabriel Liiceanu a citit, în continuare, despre translaţia din realitatea banală pe care i-a produs-o întâlnirea cu Noica, despre cum, în prezenţa filosofului, „te trezeai într-o altă realitate, ca Alice în Ţara Minunilor, pur şi simplu pentru că acest tip de realitate nu era consemnată pe nicio hartă a lumii”.

Totodată, în fragmentul citit, Liiceanu vorbeşte despre conceptul de reformator al omenirii, ilustrându-l prin exemplele lui Gautama Buddha, Socrate şi Iisus, care au „intonat cântecul unei mulţimi mântuite de bestialitate”. Aceste figuri marcante ale civilizaţiei umane se deosebesc de reformatorii istoriei, ce intervin cu violenţă în cursul timpului. Prin girul spiritual şi jertfa propriei fiinţe, cei trei reformatori ai omenirii au adus specia umană pe o treaptă superioară a gândirii omeneşti, în viziunea lui Gabriel Liiceanu.

Gabriel Liiceanu este una dintre figurile marcante ale Şcolii de la Păltiniş, personalitate civică şi academică, filosof, eseist şi scriitor. „Jurnalul de la Păltiniş” este un bestseller al anilor 1980, mijlocind pentru public întâlnirea cu modelul cultural construit de Constantin Noica. Din aceeaşi perioadă datează traducerile din Platon şi primele traduceri din Heidegger, la a cărui cunoaştere în România va contribui esenţial.

„Apel către lichele” devine un manifest al conştiinţei civice româneşti. După 1990, seria volumelor de filosofie iniţiată de „Tragicul” continuă cu „Cearta cu filozofia” şi „Despre limită”. În seria „Despre minciună”, „Despre ură”, „Despre seducţie”, filosofia se deschide spre un discurs mai eseistic şi implicat în viaţa cetăţii. „Uşa interzisă”, „Scrisori către fiul meu” şi „Întâlnire cu un necunoscut” îl impun ca pe unul dintre cei mai importanţi şi citiţi autori de „literatură personală” din România.

Anul trecut, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu au lansat volumul „Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieţii”, prima carte scrisă împreună.

Sursa: Mediafax