Home » Cultură » Noutăţile editoriale ale anului 2016

Noutăţile editoriale ale anului 2016

Noutăţile editoriale ale anului 2016
Publicat: 04.01.2016
Noi volume de Svetlana Alexievici, care a câştigat premiul Nobel pentru literatură în 2015, cărţi scrise de Patrick Modiano, laureat în 2014 al acestei distincţii, precum şi titluri aparţinând câştigătorului Man Booker de anul trecut, Marlon James, se numără printre noutăţile editoriale din 2016.

Dacă 2015 a fost anul romanului politic, romanele anului editorial 2016 la editura Cartea Românească pot sta sub semnul parafrazei „Câtă biografie, câtă imaginaţie pură, atâta ficţiune”. După succesul „Fotografului Curţii Regale”, debut-bestseller în 2015, Simona Antonescu îşi regalează din nou cititorii cu o felie de Bucureşti interbelic: „Răspântia lui Serafim”. Alt debut-bestseller, „Cum să faci primul milion”, al lui Bogdan Costin, se vrea egalat de noul său roman „Sfârşitul a fost aproape” – o cronică despre simptomele sindromului de panică, produs de o apocalipsă anunţată.

Trei dintre seniorii colecţiei de proză a editurii, Matei Vişniec, Octavian Soviany şi Cătălin Mihuleac, revin şi în 2016. Noul roman marca Vişniec – „Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă” – este iarăşi o carte totală în care autobiografia concurează ficţiunea în reconstituirea de fantastice lumi contemporane. Octavian Soviany, odată încheiat romanul-dramă „Moartea lui Siegfried”, dirijează şi interpretează acum un balet romantic. „Năluca” este o poveste tulburătoare de dragoste, despre putere, seducţie şi inocenţă. „Ultima ţigară a lui Fondane”, de Cătălin Mihuleac, vine în completarea proiectului început de scriitor în 2014 cu „America de peste pogrom”. Treisprezece povestiri, bazate pe fapte reale, readuc în discuţie problema Holocaustului, prin istorii de viaţă ocultate sau negate oficial.

Spectacole ale lumii, pline de ingeniozitate, nuanţate şi variate creează prin noile lor cărţi: Marian Ilea, „Herina” – poveşti cu parfum şi fantome imperiale, Vasile Igna, „Ora închiderii (anabasis)” – un roman existenţialist, radiografie a unor destine exemplare, Constantin Iftime, „Copiii sălbatici” – un roman sfâşietor, pornit de la un caz real muşamalizat de sistem şi îndelung documentat de către autor, Radu Niciporuc, care, în „Pascal desenează corăbii” deschide orizonturile unor minunate voiaje exotice între cer şi pământ. „Nu te opri, nu te întoarce – 40 de ani de istorie personală (1949-1989)” – este romanul memorialistic al scriitorului şi omului politic Traian Dobrinescu. Farmecul poveştilor şi al confesiunilor este dublat de curajul autocaracterizărilor sincere, netrucate, necosmetizate.

Colecţia de poezie o celebrează în 2016 pe poeta Nora Iuga (născută pe 4 ianuarie 1931). Volumul său, „ascultă cum plâng parantezele”, va deschide noul an editorial. La aniversare vor participa cu noile lor cărţi: Ofelia Prodan („Şarpele din inima mea”), Alina Purcaru („Rezistenţă”), Denisa Duran („Învelit în propriul trup”), Adrian Lesenciuc („Cartea de apă”), Andrei Mocuţa („Barcelona”), Alex Văsieş („Instalaţia”).

În 2016, se continuă proiectul „Rescrierea Istoriei literaturii române”, cu volumele „Literatura eretică”, de Liviu Maliţa, „Desen în cărbune. Proza românească în postcomunism. 1990-2015”, de Marius Miheţ, şi volumul al doilea al sintezei „Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, de Mihai Zamfir. De asemenea, la editura Cartea Românească va continua publicarea seriei de autor „Gheorghe Crăciun”.

Printre noutăţile pe care editura Polirom le pregăteşte, la rândul său, pentru 2016 se numără „O ciudăţenie a minţii mele”, de Orhan Pamuk, „7 manifeste dadaiste. Lampisterii. Omul aproximativ”, de Tristan Tzara, „Durere”, de Zeruya Shalev, „Puritate”, de Jonathan Franzen, „Scrisori către Vera”, de Vladimir Nabokov, „Scrieri despre gândirea medievală”, de Umberto Eco, „Miturile Greciei antice”, de Robert Graves, „Vocabularul european al filosofiilor”, de Barbara Cassin (coordonator), „O nouă istorie a serviciilor secrete sovietice”, de Jonathan Haslam, „Pagini de jurnal”, de Irina Procopiu, „Crimeea”, de Orlando Figes, „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”, de Yuval Noah Harari, „Economie şi Societate, Criza zonei euro şi viitorul Europei”, de Daniel Dăianu, Giorgio Basevi, Carlo D’Adda, Rajeesh Kumar (coordonator), „Întoarcerea în Tibet”, de Heinrich Harrer, şi „Gândeşte ca un artist”, de Will Gompertz.

De asemenea, în anul 2016 vor fi publicate şi volumele „Ridicat la cer”, de José Saramago, „O fecioară nesăbuită”, de Ida Simons, „Ca să nu te pierzi prin cartier”, de Patrick Modiano, „Tristeţea îngerilor”, de Jón Kalman Stefánsson, „Cumpătarea”, de María Dueñas, „Sexualitate şi societate”, de Andrei Oişteanu, „Despre ignoranţă: a sa şi a multora”, de Petrarca, „Revoluţia rusă, 1891-1924. Tragedia unui popor”, de Orlando Figes, „Scurtă istorie a samurailor”, de Jonathan Clements, „Capcana Daesh. Statul Islamic sau reîntoarcerea Istoriei”, de Pierre-Jean Luizard, şi „Veneţia”, de Jan Morris.

Editura Nemira pregăteşte un 2016 editorial cu multe surprize, dar şi cu multe promisiuni împlinite pentru cititorii fideli. Astfel, continuă seriile de succes începute în 2015, anume seria fantasy „Witcher”, de Andrei Sapkovski, cu romanele „Sabia destinului” şi „Sângele elfilor”, seria „Outlander”, de Diana Gabaldon, cu romanul „Libelula în chihlimbar”, seria SF „Jean le Flambeur”, de finlandezul Hannu Rajaniemi, cu volumul al II-lea, „Prinţul fractal”, precum şi populara serie „Cei 100”, de Kass Morgan, cu romanul „Ziua 21”.

De asemenea, printre noutăţile pe care le pregăteşte editura Nemira se numără „Un cântec pentru Lya”, volumul de debut al faimosului George R.R. Martin, precum şi mult-aşteptata antologie coordonată de acelaşi autor împreună cu Gardner Dozois, „Femei periculoase” (două volume). Tot în colecţia Nautilus SF apar romanele clasice ale lui Boris şi Arkadi Strugaţki, „E greu să fii zeu”, „Lunea începe sâmbătă” şi „Picnic la marginea drumului”.

Totodată, în colecţia „Suspans” va fi lansată trilogia „Revolta”, de Robyn Young, în colecţia „Young Adult”, romanul „Regina Roşie”, de Victoria Aveyard, în colecţia „Babel”, „Cartea secretă a Fridei Kahlo”, de F.G. Haghenback.

În prima parte a anului 2016, la editura Corint Junior, va fi publicat primul volum din seria „Arena 13”, de Joseph Delaney (autorul seriei bestseller „Cronicile Wardstone” – ecranizată în 2015), cărţi cu unul dintre cele mai îndrăgite personaje de desene animate – Scooby Doo -, iar în colecţia „Aventură & Mister” – „Insula Doctorului Libris”, de Chris Grabenstein.

Cititorii cărţilor de istorie se vor delecta cu titluri interesante şi de actualitate, cum ar fi „Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis: Povestea nespusă”, de Barbara Leaming, „Afganţii. Ruşii din Afganistan (1979 – 1989)”, de Rodric Braithwaite, „ISIS. Armata terorii”, de Michael Weiss, iar cei care îndrăgesc cărţile din colecţia „Istorie cu blazon” vor putea citi „Ocolul pământului în şapte luni şi o zi. Egiptul” (Jurnalul de călătorie al Principelului Carol de Generalul Găvănescul) şi „Amărâte şi vesele vieţi de jupânese şi cucoane”, de Constantin Gane.

Fanii seriilor consacrate se vor bucura şi în 2016 de continuările acestora, printre care se numără „Oraşul focului ceresc”, cartea a şasea din seria „Instrumente mortale”, de Cassandra Claire, „Origini”, volumul al patrulea din seria „Lux”, de Jennifer L. Armentrout, volumul al treilea din seria „Vânătorii de comori”, de James Patterson, volumul al patrulea din seria „Eu, haios?”, de James Patterson, volumul al doilea din seria „Roboţi”, de James Patterson, volumul al doilea din seria „Berlin”, de Fabio Geda şi Marco Magnone, şi cărticele noi din seria „Baby Looney Tunes”.

În 2016, editura Trei pregăteşte, la rândul său, multe surprize pentru cititorii săi. Printre cărţile care vor fi publicate în acest an se numără „Discursuri care au schimbat lumea”, colecţie de Simon Sebag Montefiore, „Răzbunătorul. Legenda lui Hugh Glass”, de Michael Punke, „Numele lui Dumnezeu este Milostivire”, de Papa Francisc, „Împărăţia cerurilor”, de Emmanuel Carrere, şi „Cartea clanului Baltimore”, de Joel Dicker.

La editura Pandora M, în anul 2016, vor fi publicate volumele „Ghid de supravieţuire petru adolescenţi”, de Aija Mayrock, „Prietena mea genială”, volumul al doilea, de Elena Ferrante, noi cărţi în colecţia „PanDa”, cea mai nouă dintre colecţiile editurii, şi „Anul gândirii magice”, de Joan Didion.

Anul 2016 aduce noutăţi editoriale de excepţie şi la editura Litera, dar şi consolidarea unor colecţii deja existente. Un eveniment editorial important al anului 2016 îl reprezintă publicarea câştigătorilor premiilor Nobel 2015 (Svetlana Alexievici) şi Man Booker 2015 (Marlon James). Pe lângă aceşti mari autori, colecţia de ficţiune va continua în 2016 cu câteva dintre bestsellerurile internaţionale, printre care „Everything I Never Told You”, de Celeste Ng, şi cu serii de mari autori, precum Alice Munro, Richard Flanagan şi Karl Ove Knausgard.

Editura Litera va continua colecţia de cărţi de colorat pentru adulţi, cu două noi titluri de Johanna Basford, cu alte titluri fascinante – „Alice în Ţara Minunilor” – , mandale şi obiective turistice, dar şi o carte de colorat dedicată fanilor „Game of Thrones”.

În domeniul gastronomiei, poate unul dintre cele mai în trend hobby-uri ale momentului, editura Litera va completa colecţia cu două mari nume: Yotam Ottolenghi şi Martha Stewart.

Colecţia „Kronika”, lansată în 2015, va continua prin publicarea unor autori de prestigiu internaţional, printre care Boris Johnson şi Erik Larson, iar colecţia „CEO Must Read” va continua cu titluri dedicate specialiştilor din domeniul afacerilor: „The Great Escape”, de Angus Deaton, şi „Superforecasting”, de Philip Tetlock şi Dan Gardner.

Şi în domeniul limbilor străine, anul 2016 va fi marcat de o nouă serie de cărţi aflate sub garanţia internaţională a numelui Pons. De asemenea, Litera va publica şi o serie de albume de călătorii şi enciclopedii de la edituri de prestigiu, precum National Geographic şi Dorling Kindersley.

În domeniul cărţilor pentru copii, îndrăgitele personaje Disney îşi vor continua aventurile şi vor apărea mai multe cărţi de activităţi cu formate interactive, enciclopedii şi licenţe noi.

În 2016, grupul editorial All mizează pe „Cele 5 alegeri. Calea productivităţii”, de Kory Kogon, Adam Merrill şi Leena Rinne, şi „Mesajele. Ghid practic pentru dezvoltarea abilităţilor de comunicare”, de Matthew McKay, Marthe Davis şi Patrick Fanning, la categoria cărţilor „Autoperfecţionare/ Motivaţionale”, şi „Pixi, cele mai frumoase poveşti” şi noi volume din „Pisicile războinice”, „Supravieţuitorii” şi „Exploratorii”, la categoria cărţilor pentru copii.

În ceea ce priveşte secţiunea de „Medicină”, vor apărea volumele „Taylor – Manual de diagnostic diferenţial” şi „Ghid practic de nursing în pediatrie”.

Colecţia de literatură universală se va îmbogăţi cu titlurile „Colecţionarul”, de Cecelia Ahern, şi „Central Park”, de Guillaume Musso.

În anul 2016, editura Curtea Veche Publishing are în pregătire volumele „Abecedar de nutriţie, de Mihaela Bilic, prima carte de nutriţie pentru copii scrisă de un medic nutriţionist din România, „Lecţia de machiaj”, de Mirela Ecobici, prima carte de make-up scrisă de un make-up artist român, „Sexul pe înţelesul adolescenţilor”, de Nicol Hastler, şi „Marele Gatsby”, repovestire din seria „Cărţile copilăriei.

Pentru anul 2016, editura Act şi Politon pregăteşte multe titluri, printre care „Putere nemărginită”, de Anthony Robbins – în format audiobook, „Principiile succesului”, de Jack Canfield – în format tipărit şi audiobook, „Săptămâna de lucru de 4 ore” a lui Timothy Ferriss – format tipărit şi audiobook, „Mâncarea. O poveste de dragoste”, de Jim Gaffigan – format tipărit şi audiobook, şi „Tu eşti placebo”, de Joe Dispenza – carte tipărită, audiobook şi două CD-uri de meditaţie.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...