Aproximativ 300 de expozanţi, peste 700 de evenimente editoriale, participanţi în premieră, dar şi multe surprize îi aşteaptă pe iubitorii de literatură până duminică, la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură din Bucureşti.
Editurile Polirom şi Cartea Românească participă la cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus cu peste 1.000 de titluri – dintre care 400 de noutăţi – , toate aflate la reducere (20%), precum şi cu peste 100 de titluri la preţul promoţional de 9,99 lei. Cărţile pe care mizează la această ediţie a târgului sunt „Du-te şi pune un străjer”, romanul recent descoperit al scriitoarei americane Harper Lee, „Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi”, cel mai recent roman semnat de Salman Rushdie, şi „Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord”, de Yeonmi Park.
Noutăţi editoriale au pregătit şi reprezentanţii editurii Humanitas. Printre acestea se numără „Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieţii”, de Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, „Solenoid”, de Mircea Cărtărescu, „Femeia în faţa oglinzii”, de Eric-Emmanuel Schmitt, şi „Departe de trunchi. Douăsprezece feluri de dragoste. Părinţi, copii şi căutarea identităţii”, de Andrew Solomon. La Gaudeamus 2015, toate cărţile Humanitas au 10% reducere, iar ediţiile de colecţie se bucură de preţuri speciale valabile numai în timpul târgului de carte.
De asemenea, editura Litera a pregătit pentru vizitatorii Târgului Gaudeamus mai multe lansări de carte, în care cititorii să se familiarizeze cu operele scriitorilor. Astfel, vineri, de la ora 17.00, se va lansa volumul „De ce eşuează naţiunile. Originile puterii, ale prosperităţii şi ale sărăciei”, de Daron Acemoglu şi James A. Robinson, în prezenţa invitaţilor Theodor Paleologu, Ion Bogdan Lefter, Bedros Horasangian. Sâmbătă, la standul editurii vor avea loc două lansări importante: „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, de Richard Flanagan, în prezenţa invitaţilor Ciprian Măceşaru, Bedros Horasangian şi în lectura Maiei Morgenstern (de la ora 13.00), şi „Lupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată”, de Karl Ove Knausgård, în prezenţa invitaţilor Laura Câlţea, Tove Bruvik Westberg, Ioana Andreea Mureşan, Bedros Horasangian (de la ora 17.00). Totodată, Litera Mică lansează vineri, de la ora 10.00, „Descendenţii”.
Editura Trei a pregătit peste 400 de cărţi cu reduceri substanţiale, 100 de titluri la doar 10 lei şi colecţia „Freud & Jung” cu 50% discount. Printre noutăţile ediţiei din acest an se numără „Prizonieră în pânza de păianjen”, de David Lagercrantz, contiuarea seriei „Millennium”, de Stieg Larsson, şi „Prietena mea geniala”, de Elena Ferrante. De asemenea, primele nouă titluri din colecţia „PanDa”, care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani, vor fi disponibile la Gaudeamus 2015 şi le vor prezenta micuţilor simplu, direct şi sincer poveşti emoţionante despre imaginaţie, tristeţe, prietenie, iubire, supărare şi relaţia cu părinţii şi bunicii.
Totodată, grupul editorial ALL va lansa la Gaudeamus cea de-a doua ediţie a campaniei „Cartea în aşteptare”. De asemenea, sâmbătă, de la ora 15.00, va fi lansată seria de volume „Eminescu, poem cu poem” – „Eminescu, poem cu poem. Luceafărul” şi „Eminescu, poem cu poem. Călin (file din poveste)”, de Alex. Ştefănescu, iar, de la ora 18.30, va fi lansat volumul „Cum m-am vindecat de nefericire”, de Gigi Ghinea. O apariţie editorială eveniment la ediţia din acest an a Târgului Gaudeamus este „Al treilea cimpanzeu”, de Jared Diamond. Grupul editorial ALL a pregătit peste 600 de titluri cu reduceri de până la 70% şi 100 de titluri la preţul de 10 lei.
Curtea Veche oferă şansa cumpărătorilor de a câştiga unul dintre cele 4.500 de premii pe care editura le-a pregătit special pentru ediţia din acest an a Târgului Gaudeamus, iar reducerile sunt de până la 85%. În plus, la standul editurii, publicul va găsi unele dintre cele mai noi apariţii editoriale: „Confort Food”, de Jamie Oliver, „Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996-2016”, de Emil Hurezeanu, şi albumul „Săvârşin. Detaliul”, de principesa Margareta şi principele Radu ai României.
La editura Corint, vizitatorii târgului pot achiziţiona „Dezastrul de la Cernobîl”, de Svetlana Aleksievici, câştigătoarea premiului Nobel pentru literatură 2015, „Tovarăşul baron. O călătorie în lumea pe cale de dispariţie a aristocraţiei transilvănene”, de Jaap Scholten, şi „Siria. De ce s-a înşelat Occidentul”, de Frederic Pichon.
Editura Nemira a pregătit unul dintre cele mai aşteptate titluri ale toamnei „Cavalerul celor şapte regate”, de George R.R. Martin. De asemenea, la standul editurii, cititorii pot găsi „Sculptând în timp”, de Andrei Tarkovski, „Marte de Foc”, de Antoinette Wornik, antologia „111 cele mai frumoase poezii ale generaţiei ’80” şi multe alte titluri la reduceri de 25%.
La editura Rao, vineri, de la ora 18.00, va fi lansat unul dintre cel mai bine vândute romane ale anului, „Biblia pierdută”, de Igor Bergler.
Accesul publicului în incinta târgului se face pe baza biletelor, în valoare de 5 lei, şi a abonamentelor de intrare, în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada, care vor constitui, totodată, şi suportul pentru tombola Gaudeamus. Ca şi la ediţiile precedente, numeroase categorii de public, bine reprezentate ca pondere în numărul total de vizitatori, beneficiază de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra la târg gratuit, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii (dacă este cazul).
Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 şi 20.00.
Cea de-a 22-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus, care va avea loc în perioada 18 – 22 noiembrie, este iniţiată şi organizată de Radio România.
Sursa: Mediafax