Cel mai mare BUNCĂR subteran din lume. Ce au vrut să facă ruşii în parteneriat cu cehoslovacii cu el – FOTO
Suprafaţa construită acoperă aproximativ 30.000 m2, spaţiu destinat iniţial unui buncăr militar.
The Oppidum este cel mai mare buncăr privat din lume, adăpostind, printre altele, un heliport, camere de lux şi coridoare secrete, care fac legătura între aceste încăperi. Poziţionarea buncărului nu a fost întâmplătoare, deoarece acesta este plasat în inima Cehiei, ţară aflată în partea centrală a continentului european. Nu se cunoaşte cu exactitate unde a fost construit buncărul, ci doar că acesta se află într-o zonă rurală din apropierea Pragăi, la două ore de zbor cu avionul de Londra şi Moscova.
Construcţia buncărului a început în anul 1984, în plin Război Rece, proiectul fiind demarat de guvernul cehoslovac, în parteneriat cu cel sovietic. Specialiştii din acea perioadă plănuiau să realizeze o structură masivă, care să poată adăposti cât mai mulţi oameni, în cazul în care se concretiza ideea unui conflict. De asemenea, buncărul a fost proiectat cu scopul de a adăposti un număr însemnat de persoane, în eventualitatea producerii unor dezastre naturale.
Cei adăpostiţi puteau supravieţui în buncăr timp de 10 ani, fără a fi nevoiţi să apeleze la resurse din exterior. Acest lucru era posibil datorită cantităţii mari de alimente care pot fi stocate în depozitele buncărului, a echipamentului performat de purificare a apei şi a reţelei de comunicaţii, care poate lega buncărul de lumea exterioară.
Sursa: Mail Online