Elizabeth a II-a a devenit oficial monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic
În jurul orei locale 17.30 (19.30, ora României, n.r.), Elizabeth a II-a, care, la vârsta de 89 de ani, este în acelaşi timp şi cel mai vârstnic monarh al Marii Britanii, va depăşi precedentul record de longevitate în fruntea ţării – 63 de ani, 7 luni, 2 zile, 16 ore şi 23 de minute – care a fost stabilit de stră-străbunica ei, regina Victoria, informează Reuters.
Cu această ocazie, premierul britanic David Cameron i-a adus un omagiu reginei Elizabeth a II-a.
„De-a lungul ultimilor 63 de ani, Maiestatea Sa a fost o stâncă de stabilitate într-o lume aflată într-o continuă schimbare, iar altruismul ei şi simţul datoriei i-au adus multă admiraţie nu doar în Marea Britanie, ci pe tot globul”, a spus David Cameron.
„Trebuie să sărbătorim astăzi recordul ei extraordinar, ca şi buna cuvinţă şi demnitatea cu care a condus ţara noastră”, a adăugat premierul britanic.
Apropiaţii reginei spun că Elizabeth a II-a nu acordă o importanţă prea mare acestui record, despre care spune că reprezintă „doar ceva mai mult” decât faptul că a avut o viaţă lungă.
Iniţial, suverana britanică nu intenţionase să marcheze acest record într-o manieră publică, dar a ales să cedeze la presiunea opiniei publice şi va participa, miercuri, la un eveniment în Scoţia, unde îşi petrece în mod tradiţional vacanţa de vară.
Alături de soţul ei, prinţul Philip, care i-a fost tot timpul alături de-a lungul domniei, regina britanică va efectua o călătorie cu o locomotivă cu aburi, pentru a marca debutul lucrărilor pentru cea mai lungă linie de cale ferată ce va fi construită în Marea Britanie în ultimii peste 100 de ani.
O purtătoare de cuvânt de la palatul Buckingham a spus că regina ar putea chiar să susţină un mic discurs la finalul acelui eveniment.
„Este inevitabil să par un fel de personalitate îndepărtată pentru mulţi dintre voi, o succesoare a regilor şi reginelor din istorie”, a spus Elizabeth a II-a în primul ei discurs oficial de Crăciun ce a fost televizat, în anul 1957.
„Nu pot să vă conduc în război. Nu pot să fac legi pentru voi sau să administrez justiţia. Dar pot să vă dau altceva. Pot să ofer inima mea şi devotamentul meu tuturor acestor insule vechi şi tuturor acestor oameni care trăiesc în comunitatea noastră frăţească”, a adăugat suverana britanică în acel discurs.
Atunci când era o tânără prinţesă, Elizabeth nu se aştepta să devină regină, deoarece tatăl ei, George al VI-lea, a primit coroana doar pentru faptul că fratele său mai mare, Edward al VIII-lea, a abdicat, în 1936, pentru a se căsători cu Wallis Simpson, o americancă divorţată.
Elizabeth a II-a avea 25 de ani atunci când a urcat pe tron, pe 6 februarie 1952, după moartea tatălui ei.
În acel moment, Elizabeth a II-a a devenit cel de-al 40-lea monarh dintr-o linie succesorală ce îşi are originea în regele normand William Cuceritorul, care a câştigat tronul britanic în anul 1066, după o victorie asupra anglo-saxonului Harold al II-lea, la finalul Bătăliei de la Hastings.
În anul în care a devenit regină, Războiul din Coreea se afla la apogeu, Iosif Stalin era conducătorul Uniunii Sovietice, iar Marea Britanie tocmai anunţase că deţine bomba atomică.
„Există un motto care a fost utilizat de mulţi dintre strămoşii mei – un motto nobil, «I serve» («Îmi slujesc ţara»)”, a spus Elizabeth a II-a într-un discurs televizat care a marcat a 21-a aniversare de la urcarea ei pe tron.
„Declar aici, în faţa voastră, a tuturor, că toată viaţa mea, indiferent dacă ea va fi lungă sau scurtă, voi fi un slujitor devotat al vostru şi al măreţei noastre familii imperiale din care facem parte cu toţii”, a mai spus aceasta.
După ce a devenit regină, Elizabeth a II-a a colaborat cu 12 premieri britanici, începând cu Winston Churchill, iar, pe parcursul domniei sale, Statele Unite au avut 12 preşedinţi, începând cu Harry S. Truman şi terminând cu Barack Obama.
Elizabeth a II-a a avut nu doar cea mai îndelungată domnie din istoria monarhiei britanice. Potrivit unui sondaj publicat în weekend de Sunday Times, britanicii o consideră cea mai bună regină a ţării lor, depăşind două personalităţi din trecutul Marii Britanii, reginele Elizabeth I şi Victoria, cea din urmă domnind timp de peste şase decenii în secolul al XIX-lea, când Marea Britanie şi-a construit imperiul.
Totuşi, nu toţi britanicii s-au declarat impresionaţi de recordul de longevitate al reginei Elizabeth a II-a, unii dintre republicani spunând că tăcerea suveranei în privinţa chestiunilor politice a reprezentat cea mai mare realizare a domniei sale. Cunoscutul istoric britanic David Starkey a declarat, de asemenea, că regina nu a spus şi nici făcut niciodată ceva care să fie memorabil.
„Numele ei nu va fi dat epocii sale. De fapt, bănuiesc că numele ei nu va fi atribuit niciunui lucru”, a declarat istoricul pentru revista Radio Times.
Sursa: Mediafax