Regizoarea Malvina Urşianu, un reper al cinematografiei româneşti şi căreia i s-a înscenat un proces, a murit – VIDEO
Malvina Urşianu va fi înmormântată sâmbătă, la cimitirul Bellu din Bucureşti, iar detaliile urmează să fie stabilite.
Născută în Vâlcea, în 1927, a studiat istoria artelor la Institutul de muzeografie, paleografie şi biblioteconomie de la Arhivele Statului.
Atrasă de lumea filmului, urmează cursul experimental de cinematografie susţinut de regizorul, scenaristul şi actorul Jean Georgescu. Studiază mai departe pe cont propriu şi devine asistent de regie pentru câteva pelicule importante.
A fost acuzată de sabotaj ideologic şi anticomunism, i s-a înscenat un proces de demascare în 1958, a fost interzisă în cinema opt ani, într-o primă perioadă şi chiar închisă pentru o vreme. Cu toate acestea, reuşeşte să se reabiliteze şi îşi continuă cariera. Iar, în aproape un secol de viaţă şi profesie, realizează câteva filme considerate de mulţi critici printre cele mai bune din toate timpurile.
„Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu” (1980), „Figuranţii” (1987), „Liniştea din adâncuri” (1982), „Serata” (1971), „Gioconda fără surâs” (1967), „Trecătoarele iubiri” (1974) şi „O lumină la etajul 10” (1984) sunt câteva dintre titlurile filmelor scrise şi regizate de Malvina Urşianu, în care au jucat de-a lungul anilor actori celebri, precum Silvia Popovici, Gina Patrichi, Gheorghe Dinică, Mariana Buruiană, Georghe Motoi, George Constantin, Gheorghe Cozorici, Mircea Diaconu, Ion Marinescu şi Cornel Coman.
Într-un interviu, George Motoi – unul dintre marii actori cu care aceasta a colaborat – o numea „un filosof al ecranului, reprezentanta de frunte a filmului de artă, care a modelat spiritual actorii cu care a lucrat prin gustul estetic desăvârşit, arta şi scenariile proprii extrem de interesante”.
În anul 2000, a fost decorată de preşedintele Emil Constantinescu cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, „pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii”.
De asemenea, în 2003, i s-a decernat premiul special al juriului la gala Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), pentru filmul „Ce lume veselă”, care i-a şi marcat retragerea din activitate.
A fost căsătorită cu scriitorul şi publicistul Paul Anghel, care a murit în 1995.