În paralel, 500 de piese arheologice, ce au fost descoperite cu ocazia săpăturilor sistematice din Munţii Orăştiei, vor fi scanate de specialişti cu ajutorul tehnologiei 3D şi vor completa „zestrea” muzeelor virtuale ce vor fi realizate, în colaborare, de către ingineri, informaticieni şi istorici.
Proiectul este unicat în România şi propune înfiinţarea, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva şi la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, din Cluj Napoca, a două săli multimedia dotate cu tehnologie de înaltă performanţă, care va permite vizualizarea în format 3D a monumentelor istorice şi a pieselor arheologice descoperite de specialişti. Cele două săli vor funcţiona apoi ca un spaţiu virtual în care publicul va putea interacţiona cu monumentele şi piesele prezentate în format tridimensional, graţie unor proiectoare şi ecrane de înaltă rezoluţie şi de mari dimensiuni. Din aceste săli se va putea „intra” în incinta unui monument istoric, vor putea fi văzute locuinţele celor care au trăit acolo sau obiectele pe care dacii le foloseau acum 2.000 de ani.
„Mi se pare un proiect foarte important pentru că va aduce informaţia istorică mai aproape de public, cu mijloacele cele mai accesibile. Vom folosi toate rezultatele cercetărilor de acolo. Proiectul are caracterul unei premiere muzeistice pentru că sălile hi-tech vor fi materializate în aprilie anul viitor şi vor constitui, după părerea mea, un element de atracţie pentru foarte multă lume, în special pentru tineri”, a declarat conf.univ.dr. Gelu Florea, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, coordonatorul ştiinţific al şantierului arheologic de la cetatea Sarmizegetusa Regia.
Proiectul va permite punerea în valoare a unui patrimoniu muzeistic imposibil de prezentat în formatul unor expoziţii clasice, dat fiind numărul diferit de piese care se pot expune în mediul real şi în cel virtual. De asemenea, specialiştii vor reconstitui virtual monumentele descoperite în zona cetăţilor dacice, pe baza informaţiilor colectate în urma cercetărilor ştiinţifice.
„Încercăm să aducem în faţa publicului reconstituiri ale acestor monumente şi alături de ele să aşezăm şi piesele descoperite în astfel de construcţii. Prin unele aplicaţii vor putea fi create chiar şi vase similare celor care le foloseau dacii din Munţii Orăştiei”, a explicat cercetătorul ştiinţific Cristina Bodo, de la MCDR Deva.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, piesele selectate sunt scanate cu ajutorul unor lasere de înaltă tehnologie, în paralel cu digitizarea la precizie de un milimetru a zonei sacre din cetatea Sarmizegetusa Regia.
Proiectul, intitulat ‘Când viaţa cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO. Scanarea, restaurarea digitală şi contextualizarea artefactelor dacice din Munţii Orăştiei’, este finanţat printr-un grant norvegian în valoare de un milion de euro şi este realizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei, Universitatea Babeş-Bolyai şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
Primele expoziţii virtuale vor putea fi văzute în luna aprilie 2016.
Sursă: Agerpres