Pe 3 august 1914 a fost inaugurat Canalul Panama.
Prin apele sale tranzitează circa 4% din volumul comercial navigabil din întreaga lume. Pentru construirea sa au fost folosite peste 27 milioane kilograme de dinamită.
În prezent, canalul este operabil 24 ore din 24, şi a costat vieţile a peste 26.000 de oameni de la începutul construirii sale până în prezent. Este străbătut în fiecare zi de aproximativ 40 de nave şi a contribuit din plin la situaţia geopolitică din ultimele două secole. Acesta este Canalul Panama!
Canalul Panama: drumul de ape care leagă două oceane
Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 3 august:
1778 – A fost inaugurat „Teatrul Scala” din Milano, unul dintre cele mai renumite teatre de operă din lume, cu opera „Europa Riconosciuta” de A. Salieri.
1858 – Exploratorul britanic John Speke a descoperit Lacul Victoria.
1889 – A încetat din viaţă poeta Veronica Micle, cunoscută în special datorită iubirii care a legat-o de Mihai Eminescu (n. 22 aprilie 1850).
1934 – S-a născut Jonas Savimbi, politician angolez, întemeietorul şi conducătorul mişcării UNITA (Uniunea Naţională pentru Independenţa Totală a Angolei) (d. 22 februarie 2002)
1958 – Submarinul american cu propulsie nucleară „Nautilus” a efectuat prima traversare în imersiune a Polului Nord. “Nautilus” a fost primul submarin atomic lansat de Statele Unite ale Americii, la data de 21 ianuarie 1954.
1977 – A încetat din viaţă arhiepiscopul cipriot Makarios III, [Michail Mouskos], preşedinte al Ciprului (n. 1913).
1994 – Consiliul CDR a adoptat un act adiţional la Protocolul privind organizarea CDR. Actul a fost semnat de 17 formaţiuni, cu excepţia PAC, care l-a semnat ulterior.
1996 – Preşedintele american, Bill Clinton, a promulgat legea privind acordarea Clauzei naţiunii celei mai favorizate cu caracter permanent pentru România.
1998 – Piaţa RASDAQ a lansat propriul sistem de indici bursieri care vor măsura tendinţa generală a preţurilor acţiunilor tranzacţionate pe această piaţă.
1999 – Preşedintele Emil Constantinescu a promulgat Legea de modificare şi completare a Legii Învăţământului.
2000 – Conservatorul Vicente Fox, câştigător al alegerilor prezidenţiale din 2 iulie, a fost numit oficial preşedinte ales al Mexicului, de către tribunalul electoral.
2001 – A încetat din viaţă fostul selecţioner al reprezentativei Spaniei, Eduardo Toba Muino. Toba a pregătit reprezentativa spaniolă în 1968, sub conducerea sa Spania obţinând victorii în faţa naţionalelor Franţei, Belgiei şi Iugoslaviei.
2004 – A încetat din viaţă fotograful francez Henri Cartier-Bresson, considerat părintele fotojurnalismului (n. 1908).
2004 – O patrulă de militari români din Batalionul 812 Bistriţa, dislocat în Irak, a fost atacată, cu focuri de mortiere, în timp ce executa o misiune pe drumul între An Nassiriah şi Suq Ash Shuyuk. Nu s-au înregistrat morţi sau răniţi.
2006 – Organizaţia Conferinţei Islamice a cerut Consiliului de Securitate al ONU să intervină pentru „încetarea imediată şi totală a focului” în Liban.
2007 – Preşedintele american George W. Bush a semnat o lege care implementează o serie de măsuri propuse de Comisia pentru 11 septembrie, prin alocarea unor sume de bani mai mari oraşelor expuse riscurilor în vederea extinderii verificărilor mărfurilor transportate pe mare şi aer.
2008 – A încetat din viaţă scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn, autor a numeroase romane monumentale despre lagărele sovietice, cum ar fi „Arhipelagul Gulagului” (n. 11 decembrie 1918).
2011 – A încetat din viaţă Rosa del Conte, unul dintre cei mai importanţi eminescologi străini, considerată un veritabil simbol al culturii române în Italia,membră de onoare a Academiei Române din anul 1994 (n. 1907)