Home » Cultură » O mică comoară dacică, recuperată din Germania

O mică comoară dacică, recuperată din Germania

O mică comoară dacică, recuperată din Germania
Publicat: 22.07.2015
O monedă de aur şi 25 de podoabe dacice de argint, sustrase din siturile arheologice din zona Sarmizegetusa Regia, au fost recuperate de autorităţile române de la două case de licitaţii din München, anchetatorii având în urmărire alte tezaure similare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii, marţi, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, procurorii români au recuperat, prin cerere de asistenţă judiciară internaţională, din Munchen, mai multe loturi de podoabe dacice, din argint, unele fiind aurite, precum şi o monedă din aur, stater de tip pseudo-Lysimach, reprezentând părţi din tezaurele sustrase de o grupare infracţională din situl arheologic Sarmizegetusa Regia.

Anchetatorii precizează că obiectele de patrimoniu erau date în urmărire prin Interpol după ce fuseseră scoase ilegal din România şi apoi au fost obiectul unor operaţiuni de spălare şi valorificare pe piaţa internaţională a antichităţilor, fiind identificate şi indisponibilizate la două case de licitaţii din Munchen, Germania.

Conform experţilor, toate artefactele recuperate, în număr de 25, sunt obiecte de podoabă din argint – fibule, inele, colane, lanţuri centură, pandantive – iar falerele sunt din argint aurit. Toate piesele sunt autentice şi specifice geto-dacilor din secolele II a.Chr – I p.Chr., iar provenienţa lor este din Transilvania, mai precis din arealul de sud-vest al acesteia, din apropierea Sarmizegetusei Regia.

„Majoritatea pieselor prezintă depuneri de pământ şi oxid de fier, ceea ce ar constitui o probă a faptului că au fost scoase din pământ şi se aflau în conexiune arheologică cu obiecte din diverse materiale – fier, lut ars, os. Piesele analizate aparţin cu siguranţă unor tezaure care au fost dezmembrate de către descoperitor”, se arată în comunicatul de marţi.

Obiectele expertizate aparţin Patrimoniului Cultural Naţional şi vor fi incluse în categoria Tezaur, ele fiind predate reprezentantului Ministerului Culturii, la Consulatul General al României din Munchen, iar, marţi, au fost depuse în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Potrivit sursei citate, autorităţile române urmăresc în continuare, prin Interpol, mai multe tezaure care formează obiectul aceleiaşi cauze: un tezaur de monede Lysimach din aur (30 de kilograme), din care s-au recuperat 36 piese, mai multe tezaure de monede Koson din aur (25 de kilograme), din care s-au recuperat 1.035 piese, un tezaur de monede Koson din argint, din care s-au recuperat 231 monede, cinci scuturi regale din fier, 11 brăţări spiralice din aur şi tezaure de denari romani (imitaţii dacice).

Sursa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O revedere mai mult decât tensionată: Regele Carol al II-lea își vede fiul, Mihai, după cinci ani de exil
O revedere mai mult decât tensionată: Regele Carol al II-lea își vede fiul, Mihai, după cinci ani de exil
“Conspirații” cu gen. Emil Străinu începe joi, 27 martie, de la 22:00, LIVE pe CANCAN
“Conspirații” cu gen. Emil Străinu începe joi, 27 martie, de la 22:00, LIVE pe CANCAN
Cum „Spintecătorul Roșu” a sfâșiat 52 de vieți în URSS-ul anilor ’70-’90, în timp ce autoritățile căutau un „monstru inexistent”
Cum „Spintecătorul Roșu” a sfâșiat 52 de vieți în URSS-ul anilor ’70-’90, în timp ce autoritățile căutau ...
Experții explică diferența dintre alunițe și pistrui
Experții explică diferența dintre alunițe și pistrui
Câștigurile femeilor scad cu 10% la patru ani de la diagnosticarea menopauzei
Câștigurile femeilor scad cu 10% la patru ani de la diagnosticarea menopauzei
Test de cultură generală. De ce a renunțat Charles Darwin la facultatea de medicină?
Test de cultură generală. De ce a renunțat Charles Darwin la facultatea de medicină?
Telescopul ALMA a detectat o activitate extremă la cea mai apropiată stea de Pământ după Soare
Telescopul ALMA a detectat o activitate extremă la cea mai apropiată stea de Pământ după Soare
Rivalul chinez al Tesla a avut venituri mai mari în 2024
Rivalul chinez al Tesla a avut venituri mai mari în 2024
OpenAI anunță îmbunătățiri la asistentul vocal ChatGPT
OpenAI anunță îmbunătățiri la asistentul vocal ChatGPT
O terapie genetică inovatoare a vindecat un tânăr de o boală cumplită
O terapie genetică inovatoare a vindecat un tânăr de o boală cumplită
În urmă cu 57 de ani înceta din viaţă, în circumstanţe suspecte, primul om care a ajuns în spaţiu
În urmă cu 57 de ani înceta din viaţă, în circumstanţe suspecte, primul om care a ajuns în spaţiu
Avion întors din drum după ce pilotul a realizat că și-a uitat pașaportul
Avion întors din drum după ce pilotul a realizat că și-a uitat pașaportul
Românii aleg munca la negru din cauza taxelor prea mari, arată un studiu
Românii aleg munca la negru din cauza taxelor prea mari, arată un studiu
România a depus un număr record de brevete anul trecut
România a depus un număr record de brevete anul trecut
Radiografiile toracice ajută la diagnosticul timpuriu al cancerului pulmonar
Radiografiile toracice ajută la diagnosticul timpuriu al cancerului pulmonar
Anne Rice, „Regina” romanelor cu vampiri
Anne Rice, „Regina” romanelor cu vampiri
Teatrul românesc la finalul secolului al XIX-lea: „A fost o adevărată psihoză”
Teatrul românesc la finalul secolului al XIX-lea: „A fost o adevărată psihoză”
Ron Howard, actor vedetă în copilărie, regizor consacrat la maturitate. Avere de peste 200 milioane de dolari
Ron Howard, actor vedetă în copilărie, regizor consacrat la maturitate. Avere de peste 200 milioane de dolari