Germanii au restricţionat eBook-urile erotice. În ce condiţii pot fi cumpărate cărţile pentru adulţi
O lege similară care vizează interdicţia proiecţiilor de filme pentru adulţi în cinematografele germane se aplică în această ţară încă din anul 2002. Dispoziţiile acelei legi au fost adaptate şi extinse pentru a acoperi şi domeniul cărţilor disponibile pe internet.
Legea a fost extinsă după ce autorităţile au primit o plângere referitoare la o carte cu conţinut sexual explicit, intitulată „Schlauchgeluste”, în format eBook, care putea fi cumpărată şi lecturată mult prea uşor pe internet de către minori.
Un blogger din industria cărţii consideră că această decizie, sprijinită de Autoritatea pentru Protecţia Copiilor, reprezintă „o nebunie”.
Asociaţia Librarilor şi Editorilor din Germania a confirmat faptul că distribuitorii de carte caută în această perioadă diverse soluţii pentru a limita efectele negative ale acestei legi asupra vânzărilor.
Anumite surse afirmă că librarii şi editorii germani vor începe să identifice titlurile care sunt considerate „periculoase pentru tineri”, potrivit legislaţiei germane, care vor fi izolate într-o secţiune specifică de pe site-urile de vânzări de eBook-uri şi vor deveni „invizibile” pentru minori, prin folosirea unui software de filtrare.
Librarii din Germania riscă o amendă de 50.000 de euro dacă nu vor respecta noile norme legislative.
Decizia de modificare a legislaţiei germane a fost stimulată de „Schlauchgeluste”, un volum de memorii scris de o persoană transgender, care a devenit subiectul unui proces în justiţie, din cauza uşurinţei deosebite cu care acea carte putea fi achiziţionată – inclusiv de minori – de pe site-ul unei librării germane.
Sursa: Mediafax