Scurtă istorie marină. Cum verificau marinarii din vechime viteza navelor şi ce reprezintă, de fapt, „nodul” – VIDEO

Marinarii din Antichitate obişnuiau să estimeze cât de repede se deplasau ambarcaţiunile lor aruncând o bucată de lemn sau un alt obiect care plutea peste prova (n.r. partea anterioară a navei) şi apoi observând perioada de timp care trecea înainte ca pupa (n.r. partea dinapoi a navei) să treacă de acel obiect.

Această metodă era cunoscută sub numele de „buşteanul olandezului”.

• „A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
• Test de cultură generală. Cine a fost partenerul lui Mozart?

Spre finele secolului 16, marinarii au început să folosească un instrument special pentru a estima viteza de navigare a vasului. Noduri erau legate la intervale uniforme pe lungimea unei sfori şi apoi un capăt al sforii, care avea ataşat de el o bucată de lemn, era aruncat în urma ambarcaţiunii.

Când vasul se mişca înainte, sforii i se permitea să se întindă liber pentru o perioadă de timp specifică, care era de cele mai multe ori urmărită cu ajutorul unei clepsidre.

FOTO: Wikipedia    

După aceea, se numărau nodurile care au trecut peste pupa navei era şi numărul rezultat era folosit pentru a calcula viteza ambarcaţiunii. Un nod a început cu timpul să fie echivalent cu o viteză de o milă marină pe oră.

Sursă: YouTube

Pe o perioadă de câţiva ani, au existat neînţelegeri între diferite state în legătură dimensiunile exacte ale unei mile marine. În 1929, mila marină internaţională a fost standardizată la 1.852 de metri. Aceasta a fost adoptată şi în Statele Unite în 1954.

O milă marină este diferită de o milă pe pământ.

Sursă: History