Sălile de la etajul Palatului Şuţu, redeschise cu poveşti neştiute şi obiecte de patrimoniu nevăzute
„Cu mulţi ani în urmă, ceasul cu rotaţie inversă din holul Palatului Suţu s-a oprit la ora 19.00. Vineri, 15 mai 2015, tot la ora 19.00, inima acestui ceas reîncepe să bată şi va continua să o facă pentru fiecare vizitator care va trece pragul palatului”, se arată într-un comunicat.
După 20 de ani, perioadă în care expoziţia de bază a Muzeului Municipiului Bucureşti a fost mai mult sau mai puţin afectată de schimbările din viaţa cotidiană, sălile de la etaj ale Palatului Suţu se redeschid publicului cu o nouă înfăţişare, cu poveşti neştiute şi nebănuite, cu obiecte din patrimoniul muzeului, expuse pentru prima dată.
Ceasul cu rotaţie inversă, comandat special la casa Collin din Paris, la sfârşitul secolului al XIX-lea, va fi ghidul expoziţiei.
Publicul va fi invitat să redescopere târgul lui Bucur parcurgând istoria acestui oraş din prezent, către trecut.
„Timpul. Nu are a face cât îl trăieşti, ci cum îl foloseşti pentru călătoriile tale în viaţă. Oamenii şi locurile sunt doar pretexte pentru a te descoperi. Întâmplările sunt doar mărturisiri în mişcare ale gândurilor tale pentru a te reinventa. Şi dacă din toate acestea se naşte în final o poveste este semn că timpul tău îşi pierde răbdarea. Întoarce-te pentru a privi înainte! Această călătorie în trecut este segmentată în aşa fel încât fiecare spaţiu să reprezinte o perioadă istorică de referinţă din evoluţia oraşului şi a evenimentelor care s-au petrecut pe teritoriul acestuia. Să fie atât o posibilitate de retragere în trecut, dar, în acelaşi timp, să se păstreze şi opţiunea de întoarcere în prezent. Această linie a timpului este reprezentată printr-un panou grafic care marchează cronologia inversă prin date, momente importante, personaje, obiecte de patrimoniu, clădiri şi cuvinte cheie, în funcţie de perioada parcursă în această călătorie spre trecut. Grafica panoului are rol de comunicare vizuală a aspectelor istorice legate de evoluţia oraşului Bucureşti şi de obiectele expuse, cât şi de a contribui la ambianţa acestei călătorii în timp. În cadrul acestuia sunt şi elemente interactive şi media pentru a atrage atenţia asupra fragilităţii timpului pe care-l trăim şi de a implica activ vizitatorul în descoperirea unor poveşti de altă dată”, a declarat Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului Bucureşti.
Muzeul Municipiului Bucureşti este un muzeu de istorie şi artă tutelat de Primăria Capitalei. Este amenajat în Palatul Şuţu, în centrul Capitalei.
În iulie 1921, la propunerea primarului Gheorghe Gheorghian, consiliul comunal Bucureşti a hotărât înfiinţarea Muzeului Comunal Bucureşti. În 1940, în patrimoniul muzeului erau incluse deja 4.330 de piese. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, colecţiile muzeului au fost puse la adăpost în comuna Rosnic.
În 1959, Muzeul Comunal Bucureşti a fost redenumit Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti, care a fost inaugurat pe 23 ianuarie 1959, cu prilejul sărbătoririi a 100 de ani de la Unirea Principatelor Române. Muzeul de Artă a rămas o entitate aparte.
În 1984, Muzeul de Artă al Municipiului Bucureşti şi Muzeul de Istorie s-au unificat sub denumirea Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti. În 1999, numele muzeului s-a modificat din nou, luând denumirea sa actuală de Muzeul Municipiului Bucureşti.
Personalităţi de seamă ale istoriografiei şi cercetării ştiintifice au onorat direcţia muzeului: George Severeanu, arheologul Dinu V. Rosetti, Panait I.Panait, Vasile Boroneant.
Sursă: Mediafax