Descoperire de excepţie în Satu Mare: centru tribal vechi de 3.000 de ani. „Rezultatele sunt cu totul ieşite din comun”
Potrivit unui comunicat de presă, Muzeul Judeţean Satu Mare desfăşoară în prezent un amplu proiect de cercetare arheologică ce are ca principal obiectiv aşezarea fortificată din mileniul I î.Hr. de la Căuaş-Sighet. Proiectul de scanare a început în urmă cu şapte ani pe raza judeţului şi în alte situri arheologice.
„Rezultatele de la Căuaş sunt cu totul ieşite din comun, dovedindu-se a fi relevante pentru istoria timpurie a civilizaţiei tracice şi chiar pentru protoistoria europeană. Prin scanare geomagnetică s-a constatat că aici a existat un centru tribal, ce se întindea pe o suprafaţă de 56 ha, într-o zonă fortificată natural prin revărsarea a două pâraie în valea Ierului. Întreaga suprafaţă a fost fortificată printr-un efort ce dovedeşte posibilităţi impresionante ale comunităţii care a trăit în aşezare”, se precizează în comunicat.
Sutele de construcţii de pe suprafaţa sitului sunt aranjate pe şiruri, dovedind că locuinţele au fost construite după un plan prestabilit. „Acest sistem complex de amenajare, ce a fost definit ca fiind protourban, este cunoscut doar la vestitul centru tribal din localitatea Biskupin (Polonia). Situaţia de la Căuaş dovedeşte că ar putea fi un fenomen european, databil în sec. X-VIII î.Hr., care însă s-a prezervat şi poate fi reconstituit în puţine cazuri”, se mai arată în comunicat.
Un alt element deosebit surprins în acest an este acela al unor planuri de construcţii cu o latură arcuită (absidate) de foarte mari dimensiuni. Construcţii identice ca formă şi dimensiuni au fost descoperite recent la Lăpuş, acest sit având clare conotaţii cultice.
„Clădirile absidate de la Căuaş (datate în sec. X-VIII î.Hr.) generează o legătură temporară între monumentele similare din epoca târzie a bronzului de la Lăpuş (sec. XII î.Hr.) şi templele absidate din civilizaţia geto-dacică (sec. V î.Hr.—I d.Hr.)”, mai spune sursa citată.